Edemul, sensibilitatea accentuată, modificarea culorii pielii și durerea la nivelul picioarelor sunt semne și simptome care pot indica o afecțiune severă, care, netratată, poate pune viața pacientului în pericol.
Cu tromboză venoasă profundă, adică prezența unui cheag de sânge în interiorul unei vene situate profund, s-a confruntat și Mirela, o pacientă din Focșani în vârstă de 50 de ani. În cazul său, situația era și mai dificilă, deoarece era diagnosticată cu trombofilie ereditară minoră, dar nu lua tratament anticoagulant. Totul a început cu o durere pelvină. Crezând că are o infecție urinară, femeia a urmat un tratament specific. Cu toate acestea, durerea era din ce în ce mai intensă și începuse să migreze pe piciorul stâng.
Mirela este medic de profesie și, imediat ce a observat că pielea de pe picior a început să își schimbe culoarea, și-a dat seama că era vorba de o tromboză. Nu a mai stat pe gânduri și a efectuat un consult medical. Ulterior a fost internată de urgență la spitalul din Focșani, unde medicii i-au recomandat mai multe investigații imagistice, pentru a exclude un cheag de sânge în alte zone din corp.
Pacienta avea nevoie de tratament urgent, deoarece, netratată la timp, boala putea da complicații grave, precum tromboembolie pulmonară sau tromboembolism venos.
Pentru că avea nevoie de o procedură de cardiologie intervențională, în urma unei recomandări, Mirela s-a programat la Dr. Rodica Niculescu, medic primar cardiologie și șefa Departamentului de Cardiologie Intervențională de la Spitalul Clinic SANADOR. După un consult minuțios, Dr. Rodica Niculescu i-a recomandat pacientei să efectueze o examinare angio-CT la abdomen și pelvis, cu substanță de contrast. Astfel, diagnosticul a fost stabilit cu certitudine: tromboză venoasă stângă iliofemurală. Investigația angio-CT a evidențiat și cauza care a dus la tromboza venoasă profundă – sindromul May-Thurner.
Dr. Rodica Niculescu i-a recomandat pacientei o procedură de dezobstrucție de venă iliofemurală prin tromboaspirație cu sondă AngioJet, iar pentru stenoza care definește sindromul May-Thurner, o angioplastie venoasă periferică cu balon și plasarea de stenturi pe vena afectată.
Ambele proceduri au fost realizate în același timp operator, în condiții de maximă siguranță, în Laboratorul de Cateterism de la Spitalul Clinic SANADOR. Totul a decurs fără probleme, iar intervenția s-a încheiat cu succes. Mirela s-a recuperat foarte repede, iar în prezent urmează un tratament cu anticoagulante și revine periodic la control.
Pacienții cu tromboză venoasă profundă care optează pentru serviciile Spitalului Clinic SANADOR beneficiază de proceduri endovasculare avansate, precum tromboaspirația cu sistemul AngioJet, care distruge trombii venoși și restabilește fluxul sanguin la nivelul zonei afectate. Departamentul de Cardiologie Intervențională de la Spitalul Clinic SANADOR este singurul departament de acest tip din România dotat cu două angiografe ultraperformante Philips Azurion 7. Toate intervențiile sunt realizate în deplină siguranță, datorită Secției ATI de categoria I, nivel care atestă competențele extinse.