Rusia a anunţat luni că a pregătit instalaţiile de pe poligonul de teste nucleare din Novaia Zemlea – arhipelag situat la nord de Rusia continentală, în Oceanul Arctic -, locul unde a fost efectuat ultimul test atomic sovietic în 1990, ca reacţie la măsuri luate de SUA, potrivit EFE, transmite Agerpres.
Este o „reacţie la paşii făcuţi de Washington, care în ultimii ani s-a concentrat pe îmbunătăţirea infrastructurii în acest domeniu”, a declarat ministrul rus adjunct de externe Serghei Riabkov, citat de agenţia de stat RIA Novosti.
Riabkov a confirmat astfel informaţiile apărute anterior în media ruse cu privire la „pregătirea completă” a acestui poligon nuclear.
„Poligonul este pregătit pentru reluarea activităţilor de testare pe scară largă. Este complet pregătit (…) Personalul este pregătit. Dacă vine ordinul, putem începe testele în orice moment”, declarase săptămâna trecută contraamiralul Andrei Siniţîn, şeful poligonului din arhipelagul arctic, pentru oficiosul Rossiiskaia Gazeta.
Responsabilul militar subliniase că, dacă autorităţile decid să reia testele, ordinul „va fi executat în termenul prevăzut”.
În acelaşi timp, Riabkov a declarat că poziţia Rusiei cu privire la testele nucleare nu s-a schimbat de când preşedintele rus Vladimir Putin a semnat legea de revocare a ratificării Tratatului de interzicere totală a testelor nucleare (CTBT) în noiembrie 2023.
„După cum a stabilit şi formulat preşedintele Rusiei, putem efectua astfel de teste, dar nu le vom realiza dacă şi SUA se abţin de la astfel de acţiuni”, a spus el.
Riabkov a răspuns astfel la întrebarea dacă Moscova va trece la efectuarea de teste nucleare în cazul în care Occidentului va permite Kievului să-i utilizeze rachetele cu rază lungă de acţiune împotriva unor ţinte de pe teritoriul Rusiei.
Preşedintele Vladimir Putin a avertizat recent că, dacă Occidentul va da undă verde în acest sens Kievului, „aceasta va însemna că ţările NATO, SUA şi ţările europene vor fi în război cu Rusia”.
Unii politicieni şi analişti ruşi au cerut în ultimele luni Kremlinului să aprobe un test nuclear ca avertisment pentru Occident pentru furnizarea de armament Ucrainei.
Cel mai puternic test cu bombă atomică din istorie, cunoscut sub numele de „Ţari Bomba”, la 30 octombrie 1961, a fost efectuat pe poligonul din Novaia Zemlea, coincizând cu cel de-al 22-lea congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS).
A fost un test aerian, efectuat cu ajutorul unui bombardier Tu-95, iar bomba a fost lansată cu paraşuta, declanşând o explozie echivalentă cu 50 de megatone de TNT (trinitrotoluen).
Ultimul său test nuclear – opt încărcături cu o putere de 70 de kilotone – URSS l-a efectuat la 24 octombrie 1990, tot în Novaia Zemlea.
CTBC, adoptat de Adunarea Generală a ONU la 10 septembrie 1996, a fost semnat de 185 de ţări, inclusiv de Rusia, care l-a ratificat la 30 iunie 2000.
Nouă ţări nu au ratificat niciodată acest pact, între care SUA, China, Iranul şi Israelul, în timp ce India, Pakistanul, Coreea de Nord şi Siria nici măcar nu l-au semnat.
Coreea de Nord, care a publicat recent primele imagini ale instalaţiilor sale de îmbogăţire a uraniului, este singura ţară care a efectuat un test nuclear în secolul al XXI-lea.
Pe fondul acestor ameninţări, Moscova pare să fi înregistrat un eşec în testarea rachetei sale balistice intercontinentale RS-28 Sarmat (Satan 2, în codificarea NATO) la începutul acestei luni, potrivit mai multor experţi militari occidentali, care au analizat imagini din satelit de la locul lansării, transmite luni Reuters.
Imaginile Maxar din satelit datând 21 septembrie arată un crater cu o lăţime de aproximativ 60 de metri la silozul de lansare de pe cosmodromul Pleseţk, din nordul Rusiei, şi distrugeri în jurul zonei care nu erau vizibile în imaginile de la începutul lunii.
Din imagini nu este clar dacă racheta Sarmat, cu combustibil lichid, a eşuat în timpul lansării sau în timpul alimentării cu combustibil.
„După toate indiciile, a fost un test eşuat. Este o mare gaură în pământ” acolo, a declarat Pavel Podvig, un analist cu sediul la Geneva, care conduce proiectul „Forţele nucleare ruse”. „A fost un grav incident cu racheta şi silozul”, adaugă el.
Ministerul rus al Apărării nu a răspuns la o cerere de comentarii din partea Reuters şi nu a făcut niciun anunţ cu privire la posibile teste cu Sarmat în ultimele zile.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că nu are informaţii cu privire la vreun test cu racheta balistică intercontinentală RS-28 Sarmat.
Sarmat RS-28, cu o lungime de 35 de metri, cunoscut sub numele de Satan II, este o rachetă balistică intercontinentală de generaţia a V-a, capabilă să transporte până la 16 focoase nucleare pe o rază de până la 16 000 de kilometri şi concepută pentru a ocoli sistemele moderne de apărare aeriană.
Editor : A.R.