Simona Halep (33 de ani) va evolua săptămâna viitoare la turneul WTA 125 de la Hong Kong, pentru care a primit un wild card, a anunţat fostul lider mondial, într-un clip video publicat de organizatori pe contul de Twitter al competiţiei, scrie Digi Sport.
Aflată în prezent pe locul 1.130 în lume, Simona Halep nu a mai jucat din mai, când era nevoită să abandoneze în primul tur la Trophee Clarins (WTA 125), de la Paris, la 7-5, 2-3 în meciul cu americanca McCartney Kessler.
Turneul WTA 125 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, va avea loc între 30 septembrie şi 6 octombrie.
Editor : S.S.