Premierul Marcel Ciolacu a afirmat marți seară, la Digi24, că nu i-ar propune liderului UDMR Kelemen Hunor să ocupe funcţia de premier într-un viitor guvern, pentru că este „convins” că acesta l-ar refuza. Ciolacu a exclus o alianţă guvernamentală cu AUR, dar a spus că vede ca pe o normalitate o alianţă PSD-PNL.
„Eu sunt ferm convins că domnul Kelemen Hunor m-ar refuza, chiar dacă i-aş propune să fie prim-ministru. E exclusă o astfel de variantă”, a declarat Marcel Ciolacu, care a precizat că pe Nicolae Ciucă însă l-ar nominaliza „fără nicio reținere” dacă ar câștiga alegerile prezidențiale.
De asemenea, Marcel Ciolacu a mai fost întrebat dacă vede o coaliţie din care să facă parte UDMR şi a răspuns: „Acest lucru îl decid românii. Exclud orice variantă în care PSD va face o mahoritate cu AUR, o exclud categoric. Văd în continuare o variantă bună, ţinând cont de contextul actual, văd ca pe o normalitate să avem o coaliţie PSD-PNL”.
Editor : C.L.B.