Bărbatul din Teleorman a fost împușcat și se află în stare gravă, după ce, joi seară, el a încercat să treacă Dunărea cu căruța, alături de un alt sătean, pentru a lua lemne de foc.
Incidentul a avut loc în apropiere de o localitate din Teleorman, după ce bărbații au încercat să treacă Dunărea. Polițiștii bulgari au tras mai multe focuri de avertisment, iar apoi unul dintre cei doi bărbați a fost împușcat. El a fost adus în România, la spitalul din Alexandria.
Celălalt bărbat care îl însoțea este încă în Bulgaria, unde se fac cercetări pentru încercare ilegală de trecere a frontierei de stat. O cercetare similară va avea loc și în România. Potrivit informațiilor Digi24, cei doi voiau să ajungă în Bulgaria să ia lemne de foc.
Editor : Ana Petrescu