PSD Dolj a depus, sâmbătă, la Biroul Electoral, lista candidaturilor la alegerile parlamentare, în care ministrul Investiţiilor, Adrian Câciu, deschide lista la Camera Deputaţilor, iar deputata Alexandra Presură, la Senat. PSD Dolj a depus un număr de 55.000 de semnături de susţinere.
Lista PSD Dolj este deschisă de Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, la Camera Deputaţilor şi de deputata Alexandra Presură, la Senat.
”Alături de colegii mei din Partidul Social Democrat Dolj, am depus oficial dosarele de candidatură pentru Parlamentul României. Fac parte dintr-o echipă tânără, valoroasă şi axată spre performanţă, iar proiectele noastre vin în sprijinul real al oamenilor”, a scris Câciu pe Facebook.
Ministrul arată că ”este o asumare de responsabilitate pentru el să reprezinte această comunitate.
”Vă asigur că o voi face cu onestitate. Le urez mult succes tuturor colegilor mei din PSD care s-au înscris în competiţia pentru Camera Deputaţilor şi Senat!”, mai spune Adrian Câciu.
”Astăzi, 12 octombrie, candidaţii organizaţiei judeţene a PSD Dolj la alegerile pentru Parlamentul României şi-au depus dosarele de candidatură la sediul Biroului Electoral Judeţean Dolj. De asemenea, PSD Dolj a depus un număr de 55.000 de semnături de susţinere. Le urăm succes colegilor noştri la alegerile din 1 decembrie 2024 si suntem convinsi ca in noul legislativ se vor lupta pentru marile proiecte de dezvoltare a judeţului Dolj!”, a transmis şi PSD Dolj.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].