Serviciile de salvare israeliene (MDA) au anunţat că 67 de persoane au fost rănite duminică într-un atac cu dronă al Hezbollah în oraşul Binyamina din centrul Israelului, relatează The Times of Israel.
Potrivit Magen David Adom, 4 dintre răniţi sunt în stare critică, 5 în stare gravă, iar 14 în stare moderată. Restul sunt răniţi uşor. Toţi au fost evacuaţi la spitale.
תל השומר pic.twitter.com/e093tngnaB
— המעדכן_מחזיר עוקב (@e82340) October 13, 2024
Gruparea militantă Hezbollah a fost învinuită pentru acest atac, unul dintre cele mai grave care au afectat Israelul într-un an de război.
Datorită sistemelor avansate de apărare aeriană ale Israelului, este rar ca atât de mulţi oameni să fie răniţi de drone sau rachete.
Canal 12 susţine că Hezbollah a tras trei drone spre Israel duminică seară. Două au fost trase împreună: una a fost doborâtă lângă Haifa, în timp ce cealaltă a lovit o adunare de israelieni lângă Binyamina. O a treia dronă a fost doborâtă deasupra mării, în largul oraşului Haifa, potrivit armatei israeliene.
Potrivit The Times of Israel, nu au sunat sirenele de avertizare, iar armata investighează incidentul.
Este a doua oară în două zile când o dronă cade în Israel. Sâmbătă, în timpul sărbătorii israeliene de Yom Kippur, o dronă a lovit o suburbie din Tel Aviv, provocând pagube, dar fără răniţi.
Atacul de duminică seara a avut loc la scurt timp după ce Statele Unite au anunţat că vor trimite Israelului un nou sistem de apărare aeriană – cu tot cu trupe aferente – pentru a contribui la consolidarea protecţiei acestuia împotriva rachetelor.
Un oficial de rang înalt al Hezbollah a declarat pentru al-Jazeera că gruparea a atacat lângă Binyamina cu „un escadron” de drone kamikaze. „Capacităţile rezistenţei sunt încă puternice şi sunt capabile să ajungă în spatele liniilor de apărare ale Israelului”, a declarat oficialul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].