Guvernatorul republican Jim Justice a câştigat un loc în Senat reprezentând statul West Virginia, potrivit proiecţiilor CNN.
Justice îl va înlocui pe Joe Manchin, un independent care a părăsit recent Partidul Democrat după ce s-a opus multora dintre propunerile economice ale lui Joe Biden. Manchin continuă să facă parte din grupul democraţilor, iar pierderea locului său îi apropie pe democraţi de pierderea controlului asupra camerei superioare a Congresului.
Justice, în vârstă de 73 de ani, un fost democrat care a schimbat partidul în 2017, l-a învins pe democratul Glenn Elliott, fostul primar al oraşului Wheeling.
Manchin, mult timp unul dintre cei mai conservatori democraţi de pe Capitoliu, care a devenit independent la începutul acestui an, şi-a anunţat retragerea în toamna anului trecut.
Speranţele democraţilor de a păstra majoritatea depind acum de victoriile candidaţilor lor în Ohio, Montana şi, posibil, Texas şi Florida – toate state roşii (republicane).
Senatul american, care are 100 de locuri, are în actuala legislatură o majoritate democrată de 51 de locuri.
La aceste alegeri sunt în joc o treime dintre locurile din Senat. Alegătorii din 33 de state vor vota pentru a-şi alege unul dintre cei doi senatori americani care îi reprezintă, în timp ce alegătorii din Nebraska vor vota pentru ambele locuri din Senat.
Republicanii încearcă să câştige controlul asupra camerei, ceea ce presupune să obţină două locuri în plus păstrându-şi în acelaşi timp locurile pe care le deţin în prezent.
De asemenea, locul de guvernator în West Virginia va reveni tot unui republican. Procurorul general republican Patrick Morrisey va fi următorul guvernator al statului, relatează Associated Press.
Aceste victorii reprezintă un succes al Partidului Republican într-un stat care a fost timp de decenii un bastion democrat, dar care a devenit recent unul dintre cele mai republicane din ţară. În ultimele două alegeri prezidenţiale, statul i-a oferit lui Donald Trump unele dintre cele mai categorice marje de victorie.
Şi acum, la alegerile prezidenţiale din 2024, potrivit proiecţiilor din media americane, Donald Trump a câştigat în Virginia de Vest, ceea ce îi aduce patru voturi în Colegiul Electoral.
CITEȘTE ȘI AP: Trump obţine o victorie în West Virginia şi o conduce pe Harris cu 23 de mari electori la trei
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].