Răsturnare de situație în cazul asasinatului de la Arad. După punerea în libertate, instanța a decis miercuri, la contestație să-i aresteze preventiv pe Laura Crișan, fiica milionarului ucis în Arad, și pe ceilalți doi suspecți, presupuși complici.
Laura Bîlcea, fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, a decis, miercuri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul celor doi presupuşi complici ai femeii, Bogdan Adrian Horodincă şi Sebastian Ilie Bulbuc.
Curtea de Apel București a decis la sfârștul lunii octombrie că Laura Bîlcea și cei doi bărbați acuzați că au organizat în 2021 atacul asupra milionarului Ioan Crișan vor fi cercetați în libertate. Parchetul a atacat decizia, iar miercuri Instanţa supremă a admis contestaţia procurorilor, decizia fiind definitivă.
Procurorii au acuzat-o pe Laura Crișan că le-ar fi dat 100.000 de euro celor doi bărbați pentru asasinarea milionarului Ioan Crișan. Potrivit rechizitoriului, intenția de a-l asasina pe milionar venea pe fondul tensiunilor dintre tată și fiică, dar și pe fondul averii pe care Laura Crișan urma să o obțină. În rechizitoriu, procurorii au descris cum cei doi bărbați ar fi cumpărat bomba, ar fi montat-o ulterior în mașina condusă de milionarul arădean și ar fi detonat-o prin intermediul unui telefon mobil.
Pe 29 mai 2021, omul de afaceri Ioan Crişan a murit, după ce maşina în care se afla a explodat în parcarea unui supermarket din Arad. Ioan Crişan deţinea una dintre puţinele ferme de somn african din Europa de Est, amenajată de mai mulţi ani în perimetrul unei foste fabrici de cânepă situate la câţiva kilometri de municipiul Arad. Ferma are 22 de bazine alimentate cu apă termală provenită dintr-un foraj adânc de 900 de metri, iar o parte dintre acestea sunt populate de zeci de tone de peşte.
Editor : A.P.