Lungmetrajul documentar de debut al regizoarei Ruxandra Gubernat, „VIS.VIAŢĂ (Imaginary Youth)”, poate fi văzut în cinematografe.
Gândit şi realizat ca un exerciţiu de înţelegere a realităţilor adolescenţei, filmul este un documentar observaţional care urmăreşte timp de patru ani trei protagonişti, din medii sociale diferite, aflaţi la vârsta primelor decizii importante: Una – o actriţă, Habet – un trapper şi Ştefania – o activistă de mediu. Între dileme legate de viitor şi planuri, drame şi posibilităţi aparent infinite, cei trei adolescenţi deschid o uşă spre o lume de oameni suficient de mari pentru a fi responsabili pentru deciziile lor dar nu mereu îndeajuns de mari pentru a fi luaţi şi în serios.
„Sunt foarte multe lucruri noi, suntem o generaţie cu lipsuri şi nevoi cât mai diferite, într-o societate care constant ne spune că o să înţelegem lucrurile când creştem mai mari. Dar de ce nu este validă opinia mea şi la fel de importantă ca cea a unei persoane mai mari ca mine? De ce trăim într-un sistem care investeşte prea puţine fonduri în noi (de la educaţie, la activităţi extracuriculare, cultură şi aşa mai departe), dar are totuşi aşteptarea ca noi să fim generaţia care salvează ţara? De ce ni se pună în cârcă o datorie aşa mare când sunt atâtea alte persoane în jur ce ne pot ajuta şi putem face asta împreună?”, spune Ştefania într-un interviu.
Subiectele filmului includ presiunea socială de a reuşi, aşteptările proprii şi temerile de eşec, de la dorinţa de a emigra, la sănătatea mintală/ anxietatea cu care se confruntă adolescenţii, la probleme de familie, consum de droguri sau impactul şi consecinţele Covidului asupra tinerilor.
„Am ales să lucrăm cu trei adolescenţi foarte diferiţi, din medii sociale diferite, aflaţi la vârsta primelor decizii importante. I-am urmărit pe măsură ce se descopereau treptat, împărtăşind această senzaţie de posibilităţi (in)finite caracteristice vârstei lor. Am filmat practic pe tot parcursul adolescenţei lor, traversând o pandemie şi adaptându-ne multelor schimbări din viaţa lor”, declară regizoarea Ruxandra Gubernat.
Caracterul observaţional a transformat povestea într-una foarte personală. Abordarea vizuală a filmului este una aproape de protagonişti, cu filmări din mână, care să se poată adapta ritmului în care vieţile lor se desfăşoară, combinate cu filmări cu telefonul, realizate chiar de protagonişti, în stilul Insta story/TikTok.
„VIS.VIAŢĂ”este regizat de Ruxandra Gubernat, filmat de Andrei Dudea, produs de Monica Lăzurean-Gorgan şi Elena Martin, prin casa de producţie Manifest Film, realizat în co-producţie cu Avanpost Media, Patrupetrei, Ruxandra Gubernat-Rammelt, cu sprijinul Creative Europe Programme – MEDIA of the European Union şi UPFAR ARGOA.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].