Prezenţa la vot pentru alegerile prezidenţiale, la nivel naţional, la ora 17.00, este 38,06% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale. Potrivit AEP, până la ora respectivă, în ţară, votaseră 6.853.660 de alegători, iar în străinătate, 617.239 alegători.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, până la ora 17.00, în ţară, şi-au exprimat opţiunea, prin vot, pentru alegerea Preşedintelui României, 6.853.660 de alegători, reprezentând 38.06% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale, din care 37.13% în mediul urban, respectiv 39.26% în mediul rural, 51.23% femei şi 48.77% bărbaţi.
Potrivit aceleiaşi surse, în străinătate, până la ora 17.00, şi-au exprimat opţiunea, prin vot, pentru alegerea Preşedintelui României, un număr de 617.239 alegători, din care 43.17% femei şi 56.83% bărbaţi.
La alegerile prezidenţiale din 2019, prezenţa finală la vot a fost 47,66%.
În urrmă cu cinci ani, 675.348 de alegători au votat la secţiile din străinătate în primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Cele aproape 19.000 de secţii de votare de pe teritoriul României s-au deschis la ora 7.00 şi se închid la ora 21.00, cu posibilitatea prelungirii până la ora 23:59 pentru cei aflaţi în sediu sau la coadă în afara localului de vot.
Votarea în străinătate la primul tur al alegerilor prezidenţiale se desfăşoară pe parcursul a trei zile: vineri, 22 noiembrie 2024, între orele locale 12:00 şi 21:00, sâmbătă, 23 noiembrie 2024 şi duminică, 24 noiembrie 2024, între orele locale 7:00 şi 21:00 (cu posibilitatea prelungirii până la ora 23:59, în ziua de duminică, pentru cetăţenii care, la ora 21:00, se află în sediul secţiei de votare, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].