În urma decesului lui Liam Payne la 16 octombrie, după ce a căzut de la balconul camerei sale de hotel din Argentina, artistul Robbie Williams a cerut industriei muzicale să formeze un grup de sprijin pentru „tinerele vedete care suferă din cauza faimei”.
Intervievat de ziarul britanic Express, Robbie Williams, care s-a făcut remarcat la vârsta de 16 ani alături de grupul pop britanic Take That, a vorbit despre propriile sale dificultăţi cu faima.
„Începem să înţelegem, poate mai mult inconştient decât conştient, că faima nu este o soluţie miraculoasă. Unii sunt destul de norocoşi să reuşească, dar mulţi nu”, a mărturisit el.
„Sper că se va face ceva în numele lui Liam pentru a proteja artiştii, că se va putea înfiinţa un grup de sprijin format din membri empatici şi plini de compasiune”, a adăugat cântăreţul.
Liam Payne a fost găsit mort în 16 octombrie, după ce a căzut de la balconul camerei sale de hotel. Rezultatele preliminare ale autopsiei au stabilit că acesta trecea printr-un „fel de criză datorată abuzului de substanţe” şi că a consumat cocaină, alcool şi antidepresive înainte de deces, potrivit procuraturii argentiniene.
În 2021, într-un podcast cu Steven Bartlett, cântăreţul a dezvăluit că a suferit o „depresie violentă” şi a avut „gânduri sinucigaşe” în timpul şi după anii petrecuţi în One Direction, ceea ce l-a determinat să consume alcool şi medicamente.
„Mă tot întrebam când o să ating fundul prăpastiei şi am continuat să cobor. Şi nimeni nu şi-a dat seama, am ascuns-o foarte bine (…) Starea mea era foarte, foarte, foarte gravă”, a spus el.
În ultimii ani, Liam Payne a vorbit deschis şi despre problemele sale cu alcoolul, recunoscând că a fost internat într-un centru de reabilitare pentru dependenţa sa în 2023.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].