Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a avertizat joi seara, înainte ca BEC să anunțe că se va face renumărarea voturilor, că USR va contesta decizia și va sesiza instituțiile europene.
Dominic Fritz a subliniat că rezultatul alegerilor a fost atestat de peste 150.000 de delegați din toate partidele, iar acest proces nu poate fi înlocuit peste noapte de alți oameni despre care nimeni nu știe cine sunt și să fie acceptat că acel nou rezultat să fie cel corect.
„În primul rând, sunt sigur că vom contesta inclusiv decizia BEC la Înalta Curte. În al doilea rând, vom sesiza inclusiv instituţii europene. Nu în ultimul rând, Comisia de la Veneţia, despre aceste lucruri. Bineînţeles că facem un apel la toate partidele politice să nu facă parte din această şaradă. Chiar şi atunci când am vorbi despre o posibilă anulare, de exemplu, a alegerilor să nu participe într-o astfel de încercare de a răsturna voinţa românilor”, a declarat edilul, la sediul USR.
Dominic Fritz a precizat că Marcel Ciolacu a pierdut aceste alegeri, a recunoscut înfrângerea.
„Acest rezultat a fst atestat de peste 150.000 de delegați din toate partidele, care în toate secțiile din țară au semnat că această numărare a fost corectă. Nu a existat o contestație până la termenul limită.
Acuma ideea că un grup mic de oameni, mulți dintre ei personal auxiliar pe la prefecturi ar putea să numere într-un timp scurt și să ajungă la un rezultat mai adevărat este halucinantă. Este clar că un pierzător încearcă la masa verde să schimbe rezultatul înregistrat la vot duminică”, a adăugat Fritz.
Biroul Electoral Central, a decis joi seara, după o ședință care a durat două ore și jumătate, renumărarea voturilor de la turul întâi al alegerilor prezidențiale, dând curs astfel cererii Curții Constituționale.
Editor : M.C