Un bărbat de 32 de ani a fost amendat cu 1.485 de lei şi a rămas fără permis de conducere pentru 120 de zile după ce a fost prins de poliţiştii rutieri din Lugoj, judeţul Timiş, când circula cu 156 de kilometri pe oră pe un drum un viteza maximă este de 50 de kilometri pe oră.
Potrivit IPJ Timiş, poliţiştii Biroului rutier Lugoj au oprit, sâmbătă, pe strada Timişorii din Lugoj, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani, care circula dinspre Timişoara înspre Caransebeş.
Acesta a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 156 km/h pe un sector de drum cu limita de viteză de 50 km/h (+106 km/h), notează news.ro.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 1.485 lei, fiind dispusă şi măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile.
Editor : B.E.