Ministerul Afacerilor Interne a identificat un tipar acţional similar cu cel observat în Ucraina înainte de agresiunea rusă, legat de campania „Echilibru şi Verticalitate” susţinută de Călin Georgescu. Potrivit raportului prezentat CSAT, campania prezintă asemănări clare cu campania „Frate lângă Frate” derulată de Rusia în Ucraina, ambele folosind micro-influenceri pentru manipularea opiniei publice. MAI a alertat asupra implicării unor persoane cu legături în medii extremiste, interlope şi cultelor religioase în promovarea acestei campanii.
MAI precizează că începând cu luna noiembrie 2024 un număr de peste 100 de influenceri (care numărau în total peste 8 milioane de urmăritori activi) au fost supuşi unei acţiuni de manipulare în privinţa identităţii candidatului promovat.
„Unii dintre susţinătorii campaniei implicaţi în promovarea şi cumpărarea de voturi sunt exponenţi ai mediilor extremiste de dreapta, infracţionale şi ai cultelor religioase, implicate anterior în promovarea unor narative proruse, antisemite, anti-NATO sau împotriva Ucrainei”, se precizează în raportul ministerului.
MAI spune că persoana care s-a ocupat de strângerea semnăturilor este adeptă a ideologiei extremismului de dreapta şi ultranaţionalist. În pus, liderul unui clan a condus o campanie de promovare pe platforma TikTok, iar un alt exponent al lumii interlope a susţinut financiar campania electorală a lui Călin Georgescu.
„În urma analizei spaţiului informaţional, raportat la lecţiile învăţate la nivelul altor state, a fost identificat un tipar acţional similar la nivelul Ucrainei activ în perioada premergătoare iniţierii agresiunii de către Federaţia Rusă. În concret, campania informaţională „Echilibru şi Verticalitate” este identică cu campania „Frate lângă Frate” derulată de Federaţia Rusă în Ucraina, ambele realizându-se prin manipularea unor micro-influenceri legitimi”, se arată în raportul MAI.
Editor : Ș.A.