Preşedintele sirian Bashar al-Assad, care potrivit unui ONG a fugit duminică din Damasc, a condus Siria cu o mână de fier timp de aproape un sfert de secol, înăbuşind o rebeliune sângeroasă care s-a transformat într-unul dintre cele mai brutale războaie civile ale secolului XXI.
Acest oftalmolog de profesie, care nu a fost niciodată destinat celor mai înalte funcţii, a ajuns în fruntea statului la vârsta de 34 de ani, în 2000, la moartea tatălui său, Hafez al-Assad, căruia i-a succedat.
În 2011, el a fost confruntat cu Primăvara arabă în ţara sa, o serie de manifestaţii pro-democraţie care au fost rapid reprimate în vărsare de sânge şi au degenerat într-un război civil în care au fost implicate diverse forţe jihadiste, inclusiv organizaţia Statul Islamic.
El a reuşit să rămână la putere cu sprijinul masiv al Rusiei, Iranului şi Hezbollahului libanez. De neam alawit, el se prezintă drept protectorul minorităţilor siriene şi singurul bastion împotriva extremismului şi haosului.
Având mare grijă de aspectul său, liderul preferă costumele bine croite şi cravata sobră în locul ţinutelor militare. Dar sub aparenţa sa calmă, aproape timidă, se ascunde o determinare de a se menţine la putere cu orice preţ, se arată într-un material al AFP.
Un jurnalist care l-a întâlnit pe Bashar al-Assad în numeroase ocazii, înainte şi după începutul rebeliunii din Siria, în 2011, îl descrie drept o „personalitate unică şi complexă”.
„De fiecare dată când l-am întâlnit, a fost calm, chiar şi în momentele cele mai critice şi dificile ale războiului”, spune acest jurnalist, vorbind sub rezerva anonimatului.
„Acestea sunt exact caracteristicile tatălui său”, Hafez al-Assad, care a condus Siria cu o mână de fier timp de 30 de ani, a adăugat el. Bashar al-Assad „a reuşit să se facă indispensabil. În politică, este important să ştii cum să amesteci cărţile, iar el stăpâneşte jocul”.
În calitate de şef al partidului Ba’ath, Hafez al-Assad a impus în Siria un regim opac şi paranoic, în care cel mai mic semn de disidenţă putea duce pe cineva în închisoare.
– Moartea fratelui –
Născut la 11 septembrie 1965, Bashar nu era destinat să devină preşedinte, dar viaţa sa s-a schimbat radical când fratele său mai mare, Bassel, care urma să îi succeadă tatălui său, a murit într-un accident rutier în 1994.
A trebuit apoi să-şi abandoneze studiile la Londra, unde o cunoscuse pe soţia sa, Asma, o femeie sunnită siriano-britanică, cu care a avut trei copii.
Supranumită „Trandafirul deşertului” de revista Vogue înainte de revoltă, soţia sa a fost comparată cu Marie-Antoinette după revoltă.
Când tatăl său a murit în 2000, Bashar a devenit preşedinte prin referendum, fără opoziţie.
Când a depus jurământul la vârsta de 34 de ani, mulţi sirieni în căutarea unei libertăţi mai mari l-au văzut ca pe un reformator care ar putea pune capăt anilor de represiune şi introduce o economie mai liberală într-o ţară cu un control de stat sufocant.
La începutul preşedinţiei sale, Assad apărea în public la volanul maşinii sale sau luând masa într-un restaurant împreună cu soţia sa. El a relaxat unele dintre restricţiile impuse de tatăl său.
Dar imaginea reformatorului s-a estompat curând, odată cu arestarea şi încarcerarea intelectualilor, profesorilor şi a altor susţinători ai mişcării de reformă, la sfârşitul unei scurte „Primăveri a Damascului”.
– De neclintit pentru o lungă perioadă de timp –
Când Primăvara arabă a cuprins Siria în martie 2011, demonstraţiile paşnice au cerut schimbarea.
Assad, care era şi comandant al armatei, a condus o represiune brutală, care a fost urmată rapid de un război civil.
În timpul războiului, care a făcut peste 500 000 de victime şi a dus la strămutarea a jumătate din populaţie, Assad a rămas ferm pe poziţii.
Cu sprijinul sponsorilor săi iranieni şi ruşi, el a reuşit să recucerească două treimi din ţară.
Pe plan intern, datorită „perseverenţei şi rigorii” sale, a reuşit să „monopolizeze puterea de decizie şi să garanteze sprijinul deplin al armatei”, explică un cercetător din Damasc.
Chiar şi în plin război civil, el a rămas de neclintit, convins de capacitatea sa de a zdrobi o rebeliune pe care a denunţat-o ca fiind „teroristă” şi produsul unui „complot” pus la cale de ţări inamice pentru a-l răsturna.
Abandonat de aliaţii săi ruşi şi iranieni, foarte slăbiţi, el a fost totuşi nevoit să părăsească ţara duminică, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), la unsprezece zile după ce rebelii au lansat o ofensivă fulger pe 27 noiembrie, în faţa căreia forţele sale nu au opus practic nicio rezistenţă.
Unul dintre cele mai puternice simboluri ale căderii Damascului a fost eliberarea sinistrei închisori Sadnaya, unde mii de opozanţi ai dinastiei al-Assad au fost închişi, torturaţi şi ucişi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].
