Trei persoane au fost transportate la spital, luni seară, după ce au suferit arsuri la membre, în timpul unui incendiu care a afectat un garaj, într-un cartier din municipiul Suceava.
Potrivit ISU Suceava, un incendiu a izbucnit la un garaj din cartierul sucevean Burdujeni-Sat, pompierii intervenind cu trei autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD. În sprijinul echipajului SMURD, au intervenit şi două ambulanţe SAJ.
La locul intervenţiei, au fost identificate trei victime cu arsuri la nivelul membrelor. Acestea sunt conştiente şi cooperante şi au fost preluate pentru acordarea primului ajutor medical. Ulterior, persoanele rănite au fost transportate la spital, pentru tratament de specialitate.
Incendiul s-a manifestat la garaj, pe o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi, fiind distruse şi bunurile din interior, inclusiv un autoturism. De asemenea, flăcările au afectat alte două maşini, parcate în apropierea garajului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].