Clotilde Armand a încercat în aceste zile, ajutată de fostul șef al Curții Constituționale a României (CCR) Augustin Zegrean, să își obțină mandatul de senator. Fostul primar al Sectorului 1 a argumentat că decizia prin care a fost declarată incompatibilă se referă doar la funcția de primar și că nu s-ar afla în situația în care ar trebui invalidat mandatul de senator. Însă, conform informațiilor de ultimă oră prezentate de Digi24, Armand a renunțat la mandatul de senator, pentru că USR ar fi riscat, altfel, să piardă un vot din Parlament.
Senatul s-a reunit pe 20 decembrie și a ales componența Comisiei care trebuie să valideze mandatele noilor senatori care au obținut un mandat în legislatura 2024-2028 la alegerile din 1 decembrie. Dacă vor fi validați, aceștia își vor depune jurământul pe 21 decembrie.
Clotilde Armand se află, însă, într-o situație complicată. Deși s-a regăsit pe listele USR București la alegeri și a și obținut un mandat de senator, în urmă cu o săptămână a pierdut definitiv un proces cu Agenția Națională de Integritate (ANI).
ANI arăta că Armand a fost concomitent primar al Sectorului 1 și a avut funcția de manager într-un proiect anticorupție derulat de primărie, ceea ce a adus-o într-o stare de incompatibilitate și conflict de interese.
Clotilde Armand a fost prezentă, însă, pe 19 decembrie la Senat. Ea, ajutată de fostul președinte CCR, Augustin Zegrean, a cerut conducerii Parlamentului, să–i valideze mandatul de senator, furnizând mai multe argumente în acest sens.
Numai că, potrivit informațiilor de ultimă oră prezentate de Digi24, Clotilde Armand ar fi fost convinsă pe 20 decembrie de colegii de la USR să renunțe la mandatul de parlamentar. Informațiile au fost confirmate și plenul Senatului.
Dacă ajungea în situația în care mandatul ei ar fi fost invalidat oficial de către conducerea Parlamentului, USR ar fi pierdut un loc în noua legislatură. Astfel, pentru că a renunțat, locul ei a fost luat de Simona Spătaru.
Argumentele invocate de Armand
„Fiind declarată în stare de incompatibilitate nu mai pot ocupa aceeași funcție pe care o dețineam la momentul constatării incompatibilității. Ori, subsemnata la data declarării în stare de incompatibilitate ocupam funcția de primar, iar funcția pe care urmează să o exercit este aceea de senator”, este unul dintre argumentele invocate.
Armand, ajutată de Zegrean, a invocat și o decizie a Curții Constituționale din anul 2014, de când avocatul era judecător al CCR.
Decizia respectivă vizează un articol care arată că „persoana (…) față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (…), cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani (…) Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
În 2014, Curtea arăta că incompatibilitatea se referă la orice funcție, inclusiv cea de deputat sau senator. Atlfel, arăta CCR, ar fi existat o încurajare pentru eludarea legii.
În opinia asumată de Zegrean în cazul Armand, acesta arată că interpretarea CCR nu trebuie luată în seamă pentru că singura instituție care poate face acest lucru este Parlamentul.
„Nu îmi poate fi invalidat mandatul de senator câtă vreme textul de lege în baza căruia am fost declarată incompatibilă se referă la ocuparea aceleiași funcții – primar”, a susținut Armand.
Un alt argument invocat în cererea de validare a mandatului arată că Legea „exclude de la consecințele declarării stării de incompatibilitate ocuparea funcțiilor electorale” și că mandatul de senator se invalidează în alte cazuri decât cel legat de incompatibilitatea decisă de ANI.
„Nu mă aflu în niciuna dintre situațiile care ar justifica invalidarea mandatului de senator”, se mai arată în documentul citat.
Editor : M.G.