Rickey Henderson, unul dintre cei mai buni jucători din istoria MLB (liga americană de baseball), foarte rapid şi spectaculos în jocul său din anii 1980 şi 1990, a murit, sâmbătă, la vârsta de 65 de ani, din cauza unei pneumonii. El urma să împlinească 66 de ani în ziua de Crăciun.
El a jucat la nivel profesionist între 1979 şi 2003 pentru nouă echipe, în special Oakland Athletics (14 sezoane cu ei), franciza din oraşul în care a crescut jucătorul originar din Chicago.
Henderson a câştigat World Series de două ori, cu Oakland în 1989 şi Toronto în 1993, şi a fost votat MVP al sezonului în 1990. El a fost selecţionat de 10 ori pentru All-Star Game.
Dar, mai presus de toate, Rickey Henderson a fost faimos pentru că era un jucător spectaculos, rapid, „de spectacol”, specializat în ceea ce în baseball se numeşte „furt de bază”, adică un jucător poate pleca înainte de lansarea mingii, asumându-şi riscul ca pitcherul să schimbe direcţia şi să arunce la baza de unde a plecat, eliminându-l.
În lunga sa carieră, Henderson a comis 1 406 „furturi”, un record în MLB (comparativ cu al doilea clasat, Lou Brock, cu 938). Acest lucru i-a adus porecla de „Man of Steal”, o referire la porecla supereroului Superman „Man of Steel”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].