Un atac cu rachete rusești Iskander a ucis cel puțin o persoană și a avariat o catedrală istorică, șase ambasade și alte clădiri din capitala ucraineană. Oficialii ucraineni au anunțat bilanțul atacului masiv care a avut loc vineri dimineață.
Kievul spune că apărarea aeriană a doborât toate cele cinci rachete balistice Iskander-M/KN-23 folosite de forțele ruse pentru a ataca capitala, iar pagubele provocate – oricum importante – au fost cauzate doar de căderea fragmentelor de rachetă.
Locuitorii din centrul orașului au auzit explozii puternice, urmate de incendii în mai multe clădiri, a declarat Serhii Popko, șeful administrației militare din Kiev. Maşini au fost arse, iar imobile şi conducte ale reţelei de încălzire cu gaze naturale au fost avariate, scrie Reuters.
Fotografiile de la fața locului au arătat acoperișul distrus al unui bloc de birouri cu geamuri sparte în centrul Kievului și pompierii stingând flăcările după ce o mașină a fost grav avariată pe strada de mai jos. Peste 600 de apartamente, 30 de şcoli şi 15 instituţii medicale au fost și ele avariate.
Administrația militară a orașului Kiev a declarat că 12 persoane au fost rănite, inclusiv cinci care au fost transportate la spital.
Ministerul de Externe al Ucrainei a declarat că ambasadele Albaniei, Argentinei, Palestinei, Macedoniei de Nord, Muntenegrului și Portugaliei, situate în aceeași clădire, au fost avariate în urma atacului. Nu au existat victime în rândul personalului diplomatic.
„Acesta este un alt atac barbar al Rusiei asupra unor ținte civile care nu arată nicio dorință de pace”, a declarat șeful politicii externe a Uniunii Europene, Kaja Kallas, pe X.
Ministerul rus al Apărării a declarat că a lovit un centru de comandă folosit de serviciul de securitate ucrainean SBU. „Obiectivele loviturii au fost atinse. Toate țintele au fost lovite”, a declarat ministerul, considerând atacul drept un răspuns la atacul Ucrainei asupra regiunii ruse Rostov cu rachete occidentale.
Citește și: Putin spune că „Rusia ar fi trebuit să invadeze Ucraina mai devreme”. „De ce s-au întâmplat toate acestea?”
Catedrala Sfântul Nicolae a fost avariată
Atacul rusesc a avariat, de asemenea, Catedrala Sfântul Nicolae, „un monument de importanță națională”, a declarat ministrul ucrainean pentru afaceri culturale Mikola Tochitskii pe X.
Forțele aeriene ucrainene au declarat că au doborât, de asemenea, 40 din cele 65 de drone lansate de Rusia pe teritoriul țării în cursul nopții, alte 20 de drone nereușind să își atingă țintele.
De asemenea, trupele ruse au atacat orașul Kherson din sudul Ucrainei cu diferite tipuri de arme în cursul dimineții, omorând o persoană și rănind alte nouă, a declarat guvernatorul regional. Instalațiile energetice au fost avariate, provocând întreruperi ale alimentării cu energie electrică pentru 60.000 de consumatori, a adăugat el.
Rusia a efectuat lovituri aeriene asupra Kievului și a altor ținte, în special asupra infrastructurii energetice, în timp ce forțele sale avansează în regiunea industrială Donbas din estul Ucrainei, înaintea eforturilor de pace preconizate pentru anul viitor.
Două persoane au fost ucise, iar alte zece au fost rănite şi la Herson. Alte şase persoane au fost rănite la Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Duelul
Acest atac la Kiev intervine după un schimb de replici între liderul de la Kremlin şi Volodimir Zelenski.
În cursul conferinţei sale anuale de presă, Volodimir Putin a propus joi ”un duel al tehnologiilor înalte din secolul al XXI-lea” între racheta sa de tip Oreşnik, cu care a propus să tragă împotriva capitalei ucrainene, şi mijloace de apărare antiaeriană occidentale.
”Organizăm o astfel de experienţă, un asemenea duel al tehnologiilor înalte şi vedem atunci se se va întâmpla. Este interesant”, a declarat el.
”Oameni mor şi el crede că este «interesant». Este un idiot”, a tunat pe X Zelenski.
Citește și: „Experimentul” propus NATO de Putin: „Alegeți o țintă în Kiev, concentrați acolo toate sistemele antiaeriene și noi tragem cu Oreșnik”
Editor : S.S.