Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a făcut apel marţi la populaţie, în tradiţionalul său discurs de Crăciun, să ” tragă învăţămintele necesare « pentru » a creşte ” după inundaţiile devastatoare care au lovit sud-estul ţării în octombrie, relatează AFP.
„Catastrofa este „un fapt dificil de acceptat, dar din care ar trebui să putem cu toţii să tragem învăţămintele necesare pentru a ne consolida ca societate şi pentru a ne ajuta să creştem”, a afirmat monarhul în vârstă de 56 de ani în discursul său de la Palatul Regal din Madrid.
Inundaţiile tragice din 29 octombrie s-au soldat cu 231 de morţi, potrivit ultimelor cifre furnizate de autorităţi, dintre care 223 numai în regiunea Valencia. Patru persoane sunt încă date dispărute, la aproape două luni de la dezastru. Cu două zile înainte de Ajunul Crăciunului, regele Felipe al VI-lea al Spaniei, regina Letizia şi cele două fiice ale lor au făcut o vizită surpriză într-un oraş devastat de inundaţii de la periferia sudică a regiunii Valencia.
Această ieşire regală a avut loc cu calm, spre deosebire de o primă vizită furtunoasă din 3 noiembrie, la cinci zile după tragedie, în compania şefului guvernului Pedro Sánchez şi a preşedintelui regiunii Valencia, Carlos Mazón. Vizita a fost marcată de huiduieli şi de aruncare cu noroi, forţându-i pe Pedro Sánchez şi apoi pe Carlos Mazón să părăsească locul. Cuplul regal a rămas în urmă, cu hainele pătate de noroi, dar şi-a scurtat vizita.
„Am văzut – şi am înţeles – frustrarea, durerea, nerăbdarea, cererile pentru o coordonare mai mare şi mai eficientă a administraţiilor”, a declarat Felipe al VI-lea, făcând aluzie la aceste incidente. În discursul său, el s-a referit, de asemenea, la climatul otrăvitor care domneşte în clasa politică spaniolă şi a transmis un mesaj de împăcare. „Este necesar ca conflictul politic, legitim, dar uneori asurzitor, să nu ne împiedice să auzim o cerere şi mai răsunătoare: o cerere de seninătate”, a afirmat el.
Felipe al VI-lea a revenit pe larg asupra subiectului imigraţiei, într-un moment în care acesta capătă din ce în ce mai multă importanţă în dezbaterea politică spaniolă. „Ca realitate cotidiană, migraţia poate – dacă nu este gestionată corespunzător – să conducă la tensiuni care erodează coeziunea socială”, a spus monarhul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].