Prețul pentru a urca pe Muntele Everest va crește pentru prima dată în aproape un deceniu, după ce Nepal a anunțat miercuri o majorare semnificativă a taxelor de permis, informează BBC. Prețurile se vor mări cu peste 35%, atât pentru cei care vor să se aventureze în sezon, cât și în extra-sezon.
Începând din septembrie, cei care doresc să atingă vârful celui mai înalt munte din lume în plin sezon, vor trebui să plătească 15.000 de dolari, o creștere de 36% față de taxa de 11.000 de dolari stabilită acum mult timp, au declarat oficialii.
Taxele pentru cei care vor să urce în afara sezonului, aprilie-mai, vor crește, de asemenea, cu același procent. Astfel, costul va fi de 7.500 de dolari în perioada septembrie-noiembrie și 3.750 de dolari în perioada decembrie-februarie.
Veniturile din taxele de permis reprezintă o sursă importantă de venit pentru Nepal, alpinismul și drumețiile contribuind cu peste 4% la economia țării.
Cu toate acestea, experții în alpinism critică adesea guvernul nepalez pentru că permite unui număr prea mare de alpiniști să urce pe Everest, aproximativ 300 de permise fiind emise anual pentru acest munte.
Nu este clar dacă majorarea de preț, discutată încă de anul trecut, va reduce numărul doritorilor.
„Taxele de permis nu au fost revizuite de mult timp. Le-am actualizat acum”, a declarat pentru Reuters Narayan Prasad Regmi, directorul general al Departamentului de Turism. Oficialul nu a specificat cum vor fi folosite veniturile suplimentare.
În aprilie 2024, Curtea Supremă a Nepalului a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise de alpinism emise pentru Everest și alte vârfuri, subliniind că „trebuie respectată capacitatea munților”.
Totuși, ordinul preliminar nu a stabilit un număr maxim de permise.
Pe fondul îngrijorărilor legate de supraaglomerarea pe Everest și de alpiniștii care așteaptă în condiții periculoase pentru a ajunge pe vârf, armata nepaleză a început în 2019 să desfășoare o curățenie anuală a muntelui, deseori descris drept „cel mai înalt depozit de gunoi din lume”.
În această perioadă, cel puțin cinci campanii de curățenie au colectat 119 tone de gunoaie, 14 cadavre umane și câteva schelete, potrivit armatei – însă se estimează că încă aproximativ 200 de corpuri rămân pe munte.
Nepal găzduiește opt dintre cei mai înalți 14 munți din lume, inclusiv Everest.
Editor : A.S.