O altă bucată de tavan s-a prăbușit la Maternitatea Odobescu din Timișoara, după ce, la începutul lunii decembrie, o primă bucată a căzut, iar unitatea sanitară a fost închisă. În plus, aparatura de milioane de euro este pusă în pericol, atât de infrastructura clădirii, cât și de apa care se infiltrează pe pereți. Primăria nu a găsit, încă, o altă locație pentru desfășurarea activității.
„Partea în care cade constant tavanul în diverse locuri este în partea care este în proprietatea Primăriei. Deja sunt acolo echipele tehnice de la Primărie să vadă ce s-a întâmplat, curge şi ceva apă. Nu ştim deocamdată dacă apa este de la ploile care au fost zilele trecute sau s-a spart o ţeavă, pe undeva”, a declarat, pentru Radio Reşiţa, Flavia Zară, managerul Spitalului Municipal Timişoara, notează News.ro.
Primarul Dominic Fritz şi viceprimarul Ruben Laţcău au anunţat că, până la finalul lunii ianuarie, vor preciza unde se va muta Maternitatea Odobescu, susţinând că au două soluţii, o clădire publică şi o alta privată. Totuşi, soluţia nu a mai fost anunțată public.
La începutul lunii decembrie 2024, după prăbuşirea unui tavan, clădirea veche de peste 120 de ani în care au funcţionat secţiile de Obstetrică şi Neonatologie ale Maternităţii Odobescu din cadrul Spitalului Municipal Timişoara a fost declarată improprie pentru funcţionare şi a fost oprită activitatea medicală.
De atunci, cel mai mare oraș din vestul României a rămas cu o singură unitate pentru nașteri, toate cazurile fiind redirecționate către Maternitatea Bega, care aparține de Spitalul Județean, unde volumul de muncă s-a triplat.
În plus, zeci de mame care au născut la maternitatea Odobescu au realizat o scrisoare deschisă adresată autorităților, pentru urgentarea acestor situații.
Fosta administrație Robu a pregătit documentația pentru o nouă maternitate a Spitalului Municipal și a alocat un teren de peste 8.000 mp. Deși proiectul avea autorizație din 2021, nu a fost finanțat prin PNRR. Administrația Fritz putea accesa peste 70 de milioane de euro prin alte programe europene, dar nu a făcut-o.
În urmă cu doar o lună, conducerea actuală a Primăriei Timişoara a aprobat un studiu de prefezabilitate pentru un viitor Spital Municipal, de cel mult 400 de paturi, care ar include şi secţii de obstetrică-ginecologie. Noul spital ar costa peste 140 de milioane de euro şi nu va reuşi să adune toate secţiile unităţii medicale, care acum funcţionează în 14 locaţii din Timişoara şi însumează peste 1.000 de paturi.
Editor : A.S.