Un tânăr ucrainean care a intrat în România prin munţi şi care a cerut ajutor la 112, a fost salvat de către salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din Maramureş, după o acțiune de peste șase ore. Bărbatul de 22 de ani a fost găsit vineri, desculţ, îngheţat şi extenuat, într-o zonă stâncoasă, informează Salvamont Maramureș.
„Ucraineanul care sunase la 112 după ajutor şi a fost localizat de STS Maramureş şi STS Bistriţa, colegii transmiţându-ne rapid coordonatele tânărului, care deşi i s-a spus să rămână în locul în care era, a decis să părăsească zona coborând în abrupt, riscându-şi viaţa.”, precizează Salvamont, în comunicat.
Ulterior, bărbatul a fost găsit până la urmă, desculţ, îngheţat și extenuat și salvat de echipa de intervenție.
Zona în care coborâse era o zona stâncoasă, cu gheaţă şi zăpadă consistentă, ucraineanul de 22 ani nefiind echipat corespunzător. „Aşadar, după mai bine de 6 ore şi jumătate, o altă viaţă a unui tânăr a fost salvată”, adaugă reprezentanţii Salvamont Maramureş.
În ultimele luni, salvamontiştii din acest judeţ au avut frecvent acţiuni de recuperare şi salvare a unor bărbaţi din Ucraina care, fugind de războiul din ţara vecină, trec graniţa în România prin munţi.
Intervenţiile se desfăşoară în colaborare cu Poliţia de Frontieră şi cu STS, care ajută la localizarea persanelor. În unele cazuri, acţiunea de salvare a durat şi câteva zile.
Editor : A.S.