În timp ce oficialii administrației Trump încearcă să modereze declarațiile acestuia privind Fâșia Gaza, mulți speră că ideea sa va obliga alte națiuni să vină cu propriile lor propuneri pentru enclava palestiniană, scrie CNN, care analizează și cum a ajuns președintele american la această idee.
Într-o conferință de presă cumună cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, Donald Trump a reușit să surprindă întreaga lume. A spus că SUA ar vrea să preia Fâșia Gaza, să curețe teritoriul palestinian și să-l dezvolte. Ideea pare să fie chiar a lui, scrie sursa citată, care subliniază că aceasta este cea mai recentă dovadă că ideile de politică încep adesea de la Trump, nu se construiesc, prin intermediul experților naționali, înainte de a ajunge în cele din urmă la Biroul Oval.
La bază, au spus oficialii, această sugestie a fost menită parțial să stimuleze o acțiune într-o problemă pe care Trump a văzut-o ca muribundă, fără ca alte națiuni să ofere soluții rezonabile pentru a reconstrui o zonă care a fost distrusă de bombardamentele israeliene, ca răspuns la atacurile teroriste ale Hamas de pe 7 octombrie 2023, potrivit unei analize CNN.
Descrierea care a avut un impact asupra lui Trump
Ideea anunțată de Trump a trimis o undă de șoc în toată administrația și dincolo de ea. Un consilier pe problemele din Orientul Mijlociu nu auzise propunerea înainte de conferința în care Trump a anunțat-o către întreaga lume. S-a declarat uluit de ceea ce a auzit.
Alții au spus că Trump a discutat despre subiect, cu câteva zile înainte de conversația cu Netanyahu, cu mai mulți oameni.
Iar o influență majoră ar fi avut-o reprezentantul său pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, care a vizitat Gaza săptămâna trecută. La revenirea la Washington, el a descris amploarea dezastrului din Gaza, transmițându-i lui Trump și, mai târziu, reporterilor că enclava nu mai era locuibilă.
„Clădirile s-ar putea prăbuși în orice moment. Nu există utilități acolo, nici apă, electricitate, gaz, nimic. Dumnezeu știe ce fel de boli ar putea apărea acolo”, a declarat Witkoff reporterilor, marți. „Așa că, atunci când președintele vorbește despre curățarea sa, vorbește despre a o face locuibilă din nou. Și acesta este un plan pe termen lung.”
Trump a devenit apoi preocupat de problemă, iar, în conversațiile cu consilierii, a deplâns ceea ce a descris drept o lipsă a planurilor alternative oferite de alți jucători din regiune.
„Președintele a spus că se gândește la această idee de ceva timp”, a declarat miercuri, secretarul său de presă, Karoline Leavitt.
Totuși, ea a recunoscut că ideea nu a fost oficializată în formă scrisă până când Trump a exprimat-o direct în conferința de presă.
„Planul a fost scris în remarcile președintelui aseară, când el l-a dezvăluit lumii”, a spus ea.
Și în comentarii care păreau să atenueze unele dintre pozițiile președintelui, Leavitt a insistat că pledează doar pentru o relocare „temporară” a palestinienilor din Gaza, în ciuda faptului că Trump a afirmat cu o zi mai devreme că nimeni nu ar trebui să se întoarcă în enclavă.
Ea a mai spus că Trump nu s-a angajat să trimită trupe americane în Gaza – deși nu a exclus acest lucru – și a minimizat posibilele obligații financiare ale SUA pentru a asigura, așa cum a descris-o Trump, „proprietatea pe termen lung” a Fâșiei Gaza.
Un oficial de la Casa Albă a declarat pentru CNN că descrierile lui Witkoff despre călătoria sa au fost un „punct de inflexiune” pentru președinte.
Consilierii apropiați ai lui Trump pe problema Orientului Mijlociu, precum consilierul pentru securitate națională Mike Waltz și Witkoff, știau că Trump plănuia să prezinte propunerea marți, a spus oficialul.
„Noțiunea de repetare – să facem același lucru pe care l-am făcut în Gaza de zeci de ani nu se susține”, a spus oficialul Casei Albe citat de CNN, despre modul în care Trump și echipa sa au ajuns în această poziție. „Suntem în această buclă, acest ciclu… de prea mult timp și nu funcționează.”
Acum, reprezentanții lui Trump din Orientul Mijlociu vor să se asigure în primul rând că actualul acord de încetare a focului și eliberare a ostaticilor se menține și că toate părțile „își respectă angajamentul”, a declarat o sursă familiarizată cu subiectul pentru CNN.
Trump susține personal că va putea ajunge la un acord pe termen lung cu Iordania și Egiptul pentru a accepta în cele din urmă locuitorii din Gaza strămutați, în ciuda faptului că aceste țări resping orice plan de a accepta noi refugiați palestinieni, a spus oficialul Casei Albe.
Acest lucru va fi punctul central al discuției pe care Trump o va purta cu regele Iordaniei, Abdullah, când acesta va vizita Casa Albă, săptămâna viitoare.
La fel ca mulți lideri regionali, regele iordanian se luptă acum în mod neașteptat cu o nouă dinamică a problemei profund complexe a ceea ce trebuie să facă cu Fâșia Gaza.
Interesul lui Trump pentru litoralul Fâșiei Gaza
Comentariile președintelui au luat prin surprindere mai mulți membri ai Cabinetului, precum și pe mai mulți lideri republicani.
Asta în contextul în care planul său nu a apărut în cadrul întâlnirilor private pe care Trump le-a avut cu membrii Partidului Republican (GOP) ai comitetelor serviciilor armate, au spus colaboratorii, chiar dacă încetarea focului și provocările mai ample din Orientul Mijlociu au fost puncte cheie de discuție până săptămâna trecută.
„Nu, niciun cuvânt legat de asta nu a fost menționat de președinte”, a spus un consilier republican senior pentru CNN.
Secretarul de stat Marco Rubio, care călătorea în Guatemala, a auzit pentru prima dată ideea în timp ce urmărea la televizor conferința de presă a lui Trump cu Netanyahu. Orientul Mijlociu a fost redus dramatic din portofoliul său, căci Witkoff, prietenul de multă vreme al președintelui, fiind trimisul SUA în regiune.
Rubio, despre care Trump a spus că a fost prezent prin telefon la întâlnirile sale cu israelienii „ascultând fiecare cuvânt pe care îl spuneam”, a scris ulterior pe rețelele sociale: „Statele Unite sunt pregătite să conducă și să facă Gaza din nou frumoasă. Dorința noastră este una de pace durabilă în regiune pentru toți oamenii.”
E mai puțin clar dacă Netanyahu știa exact ce intenționa să spună Trump, dar zâmbetul care i-a apărut pe față a arătat clar că îi plăcea ceea ce auzea.
La o zi după ce Trump a făcut comentariile, consilierul de securitate națională, Mike Waltz, a sugerat că ideea era în lucru de ceva timp.
„Ne-am uitat la asta în ultimele săptămâni și luni și, sincer, el s-a gândit la asta din 7 octombrie”, a spus Waltz, miercuri, la CBS.
„Nu vede nicio soluție realistă cu privire la modul în care vor fi curățați acei kilometri și kilometri de resturi”, a continuat Waltz. El a adăugat: „Faptul că nimeni nu are o soluție realistă și că el pune pe masă câteva idei îndrăznețe, proaspete, noi, nu cred că trebuie criticat în vreun fel. Cred că va aduce întreaga regiune să vină cu propriile soluții dacă cele ale domnului Trump nu sunt agreate”.
În conversațiile publice și private din ultimul an, Trump a evidențiat în mod repetat valoarea locației de pe malul mării a Fâșiei Gaza, sugerând că era un bun imobiliar principal pentru dezvoltare.
Ginerele său, Jared Kushner, a susținut un argument similar, anul trecut, denumind malul mării din Gaza „foarte valoros”. Kushner nu slujește la Casa Albă în administrația Trump, așa cum a făcut-o în timpul primului mandat al socrului său, dar este totuși privit ca o figură influentă pentru probleme cheie, inclusiv în Orientul Mijlociu.
Totodată, în ziua în care a fost învestit președinte, Trump a oferit indicii spre unde se poate îndrepta planul său pentru Gaza.
„Este o locație fenomenală, la mare, vremea cea mai bună. Totul e bine. S-ar putea face unele lucruri frumoase cu ea”, a spus Trump la scurt timp după ce a depus jurământul. El a spus atunci că „ar putea” să fie dispus să ajute la reconstrucție.
Această deschidere de a ajuta a evoluat în mod clar în cele două săptămâni care au urmat până la planul pe care l-a dezvăluit marți de a prelua controlul asupra fâșiei – potențial cu ajutorul trupelor americane – și de a o reconstrui într-un „loc internațional, incredibil”.
Editor : Ș.R.