ADHD sau tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție definește o afecțiune ce determină lipsa capacității de concentrare, hiperactivitatea și impulsivitatea. Sunt mai multe tipuri de ADHD, iar semnele și cauzele pot fi multiple. Medicul primar psihiatru, Alexandra Dolfi, a explicat pentru Digi24 ce înseamnă tulburarea, cum poate fi diagnosticat ADHD-ul și ce tipuri de tratament există.
Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție este o boală care nu afectează capacitățile cognitive, însă care poate avea un impact major în ceea ce privește integrarea sociala a copilului sau adultului, dacă nu este diagnosticată și tratată la timp.
Ce este ADHD
„Tulburarea de atenție și hiperactivitate (ADHD) este grupată în trei tipuri:
- ADHD neatent – care se manifestă cu probleme de atenție, distractibilitate, afectarea memoriei pe termen scurt ori a proceselor de învățare sau dificultăți de finalizare a sarcinilor;
- ADHD cu hiperactivitate – care se manifestă printr-un comportament impulsiv, o agitație permanentă, lispa răbdării, dificultatea de concentrare asupra unor sarcini;
- ADHD mixt (tipul combinat) – hiperactiv și neatent. În această categorie intră persoanele care manifestă simptome precum: neatenție, hiperactivitate, incapacitatea de a se concentra asupra unei sarcini, teme, nivel ridicat de energie etc.
La toate cele trei tipuri vorbim de diverse sfere de gravitate a simptomelor.
Ca vârstă de debut, tulburarea ADHD poate fi observată, cel mai frecvent, din copilărie. Potrivit DSM 5 (ultimul Manual de Diagnostic și Statistică al Bolilor Mintale), vârsta maximă de debut ar fi de 12 ani.
Inclusiv pentru diagnosticul la adulți este obligatoriu să avem un istoric al simptomatologiei încă din copilărie.
La fel ca în cazul autismului, ADHD-ul este o tulburare de neurodezvoltare cu care ne naștem, nu este o afecțiune pe care o dobândim”, a declarat medicul psihiatru Alexandra Dolfi.
Cauzele ADHD
Cauzele de apariție a tulburării ADHD nu sunt pe deplin cunoscute, însă putem spune câțiva factori de risc precum:
„Pe fond genetic – poate exista un istoric familial. Dacă există persoane în familie care au fost diagnosticate cu ADHD, chiar și rude de gradul 2, există un risc, însă nu este obligatoriu, ca o persoană din familie să fie și ea diagnosticată cu această tulburare.
O explicație în acest sens ar putea fi impactul factorilor genetici la nivelul neurotransmițătorilor din creier (precum dopamina, serotonina sau noradrenalina), sunt substanțe care ajută la transmiterea semnalelor de la un neuron la altul și care sunt implicate în mai multe funcții cognitive.
Factori sociali și familiali – un stil de viață haotic, expunere la un mediu toxic atât a femeii însărcinate, cât și a copilului de la o vârstă fragedă.
Alți factori de risc ar putea fi un nivel ridicat de stres în timpul sarcinii, consumul de alcool sau substanțe psihoactive, fumatul, factori psihosociali”, e explicat medical psihiatru.
Simptome asociate cu ADHD
Manifestările specifice tulburării pot fi clasificate în categorii astfel:
Simptome legate de lipsa atenției:
- Dificultăți în a respecta instrucțiuni ori reguli, chiar și dificultatea de a duce o conversație până la capăt;
- Incapacitatea de a oferi atenție unei activități simple, chiar și finalizarea temelor școlare;
- Lipsa de atenție în timpul unui dialog;
- Dificultăți de a organiza ori de a finaliza sarcinile zilnice;
- Distragere ușoară de la orice activitate, prin stimuli externi;
- Pierderea/rătăcirea frecventă a diferitelor obiecte;
- Evită realizarea unor sarcini sau activități care presupun concentrare și gândire.
Simptome legate de hiperactivitatea verbală și motorie:
- Vorbirea excesivă (logoreea);
- Agitația excesivă (o persoană care se foiește pe scaun, bate din picioare, nu poate sta într-un loc);
- Nevoia de a fi mereu în mișcare, de a face o acțiune;
- Capacitate redusă de a evalua pericolele;
- Dificultate în a-și controla impulsurile.
Simptome legate de impulsivitate verbală și memorie în cazul unei persoane diagnosticate cu ADHD:
- Întrerupe frecvent propozițiile interlocutorului;
- Intervine în conversațiile altor persoane;
- Nu poate aștepta la rând;
- Întrerupe activitățile altor persoane.
Cum poate fi diagnosticat ADHD-ul
“Când vorbim de un diagnostic, trebuie să luăm în calcul mai multe repere. Atât în cazul copiilor, cât și a adulților, evaluarea unui pacient se face atât din acțiunile din trecut, dar și cele recente. Nu putem pune un diagnostic clar dacă observăm hiperactivitate sau deficit de atenție, deoarece aceste caracteristici sunt normale și țin de persoanlitatea fiecăruia.
Sunt persoane care se implică și duc o sarcină la bun sfârșit într-un anumit domeniu, în timp ce, în altă sferă, nu reușesc să se concentreze și să obțină un rezultat. Asta nu înseamnă că vorbim de ADHD, ci că fiecare om este diferit și poate face lucruri în funcție de preferințele personale. Este absolut normal ca o persoană să exceleze la o materie sau într-un domeniu profesional, iar în altă situație/domeniu să nu se descurce la fel de bine.
Nu există o evaluare standard care să permită o diagnosticare clară. Practic, este nevoie să cercetăm și să construim o imagine, având în vedere evoluția simptomelor pe parcursul vieții, dar și să analizăm modul în care acestea sunt asociate cu alte probleme precum depresia sau anxietatea.
Medicul specialist psihiatru va analiza, pe o perioadă mai lungă de timp, prezența și intensitatea manifestărilor. Astfel, se va ține cont de viața socială, personală, profesională, relațiile personale, profesionale, rezultatele la școală, la locul de muncă etc” a mai precizat medical specialist.
Tratament pentru ADHD
Metodele de tratament oferite pacienților diagnosticați cu tulburare hiperkinetică cu deficit de atenție au ca scop:
- Îmbunătățirea calității performanțelor șccolare și/sau profesionale;
- Diminuarea comportamentelor inadecvate;
- Recuperarea stimei de sine.
“Planul de tratament poate include: terapie comportamentală și consiliere, tratament medicamentos și un regim alimentar adecvat. Terapia comportamentală poate ajuta persoana diagnosticată cu ADHD să își monitorizeze și controleze/gestioneze reacțiile, comportamentul.
Tratamentul medicamentos trebuie eliberat doar de către medical specialist și poate include medicamente stimulante ale sistemului nervos central, medicamente non-stimulante sau antidepresive” (în funcție de caz), conchide medical psihiatru Alexandra Dolfi.
