Starea de sănătate a Papei Francisc s-a deteriorat în ultimele 24 de ore, a anunțat Vaticanul, sâmbătă, potrivit Reuters. Internat de mai bine de o săptămână, după ce a suferit o criză respiratorie severă, Suveranul Pontif, în vârstă de 88 de ani, „nu este în afara oricărui pericol”.
Vaticanul a anunțat că Papa Francisc a suferit o „criză respiratorie prelungită, asemănătoare astmului”. „Sfântul Părinte rămâne lucid și și-a petrecut ziua pe un scaun, deși este mai slăbit decât ieri. În acest moment, prognosticul rămâne rezervat”, a transmis Vaticanul.
Papa Francisc a fost internat la spitalul Gemelli din Roma pe 14 februarie, după mai multe zile în care a avut dificultăți de respirație. Ulterior, medicii au stabilit că suferă de pneumonie la ambii plămâni.
Sâmbătă, Vaticanul a anunțat că medicii au fost nevoiți să-i administreze oxigen cu „flux ridicat” din cauza crizei respiratorii. De asemenea, transfuziile de sânge au fost necesare deoarece analizele au indicat un număr scăzut de trombocite, asociat cu anemia.
„Starea Sfântului Părinte rămâne critică”, se arată în comunicatul Vaticanului.
Papa nu este în afara oricărui pericol.
Mai devreme în cursul zilei, Vaticanul a anunțat că Papa Francisc nu va apărea în public duminică pentru rugăciunea cu pelerinii, fiind pentru a doua săptămână consecutiv când lipsește de la acest eveniment.
Editor : Ș.A.