Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut marți, 25 februarie 2025, o convorbire telefonică cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, anunță Administrația Prezidențială. Cei doi lideri au discutat despre subiectele de actualitate de pe agenda Consiliului European, punând accent pe situația de securitate regională și pe sprijinul Uniunii Europene pentru Ucraina.
În timpul convorbirii s-a pus „un accent special” pe securitatea și apărarea regională, precum și pe sprijinul pe care România îl acordă Ucrainei, transmite Administrația Prezidențială, într-un comunicat.
Președintele interimar Ilie Bolojan l-a asigurat pe Antonio Costa de „sprijinul său pentru o abordare unitară și coordonată la nivelul Uniunii. În acest context, a salutat organizarea reuniunii extraordinare a Consiliului European din 6 martie, considerând-o necesară în actuala situație”, transmite Palatul Cotroceni.
De asemenea, președintele interimar a prezentat „prioritățile României în plan european, evidențiind importanța stabilității regionale, având în vedere vecinătatea cu Ucraina și cu Republica Moldova, țară afectată, la rândul său, de războiul declanșat de Rusia.”
Referindu-se la negocierile pentru pace în Ucraina, Ilie Bolojan a subliniat importanța reprezentării intereselor europene, inclusiv ale statelor vecine Ucrainei, precum România.
Cei doi lideri au analizat subiectele ce vor fi discutate în cadrul reuniunii extraordinare a Consiliului European din 6 martie, care vizează adoptarea unor decizii privind consolidarea politicii europene de apărare și continuarea sprijinului pentru Ucraina.
Președintele interimar al României l-a informat pe înaltul oficial european despre consultările pe care le va avea cu partidele politice pentru stabilirea poziției României la această reuniune.
De partea cealaltă, „președintele Consiliului European a reiterat angajamentul Uniunii Europene față de o pace justă și durabilă în Ucraina și a subliniat că orice acord de pace trebuie să asigure respectarea independenței, suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei, oferind totodată garanții solide de securitate. În final, președintele Antonio Costa a accentuat că, pentru a avea credibilitate, negocierile pentru încheierea războiului trebuie să implice atât Ucraina, cât și Uniunea Europeană.
Cei doi înalți oficiali au convenit să continue dialogul în perioada următoare.
Ilie Bolojan: „Ar putea fi necesar să ne adaptăm politica externă pentru a răspunde la provocări”
Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a convocat, duminică, un summit european special consacrat Ucrainei, ce va avea loc pe 6 martie.
În acest context, Ilie Bolojan a invitat partidele la consultări la Cotroceni, afirmând că „este posibil să fie luate decizii cu efecte directe asupra politicii externe și a apărării europene și, astfel, să se impună adoptarea unor măsuri și de către România”.
„În privința politicii de apărare, țările europene vor fi nevoite să își asume un rol mai important și să suporte o parte mai mare din costurile asigurării păcii în Europa”, a explicat Ilie Bolojan.
El a adăugat că „sprijinul pentru Ucraina vizează atât situația actuală de conflict, cât și asigurarea susținerii în perspectiva încetării focului și a derulării negocierilor pentru pace”.
Editor : Liviu Cojan