Președintele AUR, George Simion, a declarat miercuri, înainte de consultările cu Ilie Bolojan, că „niciun soldat român nu trebuie trimis în Ucraina”.
„Domnul Bolojan să asigure în noua arhitectură de securitate mondială, garanții de securitate, ca ceea ce s-a întâmplat în acest război să nu se mai întâmple pe următorii 30-50 de ani. (…) Temele pe care le vom aborda și le facem publice sunt efortul de război făcut de România în Ucraina până acum și recuperare a acestor sume, garanții de securitate pentru viitor și România să nu trimită soldați sub nicio formă în Ucraina decât sigur, în cazul ipotetic, în care vom avea unanimitate în partea instituțiilor și alianțelor din care facem parte”, a declarat Simion.
Consultările cu şeful statului sunt un semn de revenire la dialog, a mai spus acesta. „Revenim la dialog şi la democraţie. Ar fi o idee frumoasă”, afirmă Simion.
Șeful AUR a susținut că este nevoie de „un audit serios cu privire la sumele pe care România le-a alocat în efortul de război, până acum”.
Pe Facebook, Simion a transmis mesajul: „Niciun soldat român nu trebuie trimis în Ucraina”.
Consultările preşedintelui interimar Ilie Bolojan cu partidele şi formaţiunile parlamentare în vederea pregătirii poziţiei ţării noastre la reuniunea extraordinară a Consiliului European care va avea loc pe 6 martie continuă, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanţii Alianţei pentru Unirea Românilor.
Alături de preşedintele interimar se află consilierii prezidenţiali Cristian Diaconescu, Luminiţa Odobescu şi Bogdan Mazuru şi consilierul de stat Bianca Firezar.
Consultările de la Palatul Cotroceni au început miercuri dimineaţa cu delegaţia PSD.
Preşedintele interimar urmează să se consulte miercuri şi cu reprezentanţii Uniunii Salvaţi România, Partidului S.O.S. România, Uniunii Democrate Maghiare din România, Partidului Oamenilor Tineri, Grupului Parlamentar al Minorităţilor Naţionale şi Partidului Naţional Liberal.
Editor : C.L.B.