Preşedintele AUR, George Simion, a declarat miercuri, referindu-se la aducerea lui Călin Georgescu la Parchetul General pentru a fi audiat într-un dosar legat de finanţarea campaniei electorale, că până nu vede probe „de netăgăduit”, are bănuieli că „este vorba de poliţie politică”.
„Nu înţelegem competenţa Parchetului General, aşteptăm lămuriri, aşteptăm ca instituţiile statului român să nu comită abuzuri şi vom sta aici, permanent, până când vom vedea că domnul Călin Georgescu iese, este eliberat şi că se respectă toate actele de procedură în cazul lui (…). Aşteptăm să vedem probe, până vedem acele probe de netăgăduit, avem şi noi bănuieli că este vorba de poliţie politică”, a precizat Simion, în faţa Parchetului General.
Întrebat dacă susţine în continuare candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale, Simion a spus că AUR „nu trădează”.
„Cât timp sunt preşedintele acestui partid, nu ne vom clinti niciun metru din susţinerea pe care am acordat-o democraţiei şi votului poporului român. Aşteptăm să vedem nişte dovezi solide, nu acuzaţii de presă. Să-l arătaţi pe Călin Georgescu vinovat. Vinovat de ce? Că şi-a depus candidatura şi urma să-şi depună din nou candidatura? Care este vina lui Călin Georgescu? Nu exercităm nicio presiune, stăm aici liniştiţi, paşnici, nu protestăm. Aşteptăm să vedem ce se întâmplă, este dreptul nostru şi cei care distorsionează adevărul ar face bine să se gândească că au pierdut alegerile pe acelaşi model ca şi în Statele Unite”, a transmis Simion.
Liderul AUR a mai precizat că nu a văzut „nicio bucăţică de dovadă” până la acest moment care să-l incrimineze pe Georgescu, menţionând că aşteaptă probe, „nu manipulare mediatică”.
„Dacă apar probe de netăgăduit, vom vedea la momentul respectiv. Nu am văzut nicio bucăţică de dovadă, nicio bucăţică de probă până la acest moment, şi cred că noi suntem cei corecţi, cei care ţin cu dreptatea. Aşteptăm nu manipulare mediatică, nu spaima lui Ciolacu că va fi arestat pentru ce a făcut la Nordis, aşteptăm dovezi. Vom sta liniştiţi să vedem ce se întâmplă, să vedem cum funcţionează instituţiile statului român. Suntem aleşi ai poporului român, nu punem niciun pic de presiune pe justiţie, doar să vedem că se respectă toate procedurile”, a susţinut Simion.
Editor : M.L.