E.ON Energie România anunţă că a construit 34 de centrale electrice fotovoltaice, în valoare de circa 10 milioane de euro, pentru companii partenere din diverse industrii. Producţia anuală însumată este de 14 GWh,iar contribuţia la reducerea emisiilor de CO2 de peste 3.200 de tone pe an.
”Compania E.ON Energie România a finalizat şi predat la cheie, anul trecut, 34 de centrale electrice fotovoltaice pentru tot atâtea companii partenere care activează în diverse ramuri industriale, valoarea totală a proiectelor ridicându-se la aproape 10 milioane de euro. Construcţia centralelor fotovoltaice a presupus instalarea în locaţiile partenerilor, situate în 16 judeţe, a 24.728 de module fotovoltaice pe o suprafaţă de 59.347 m², echivalentul a circa 8 terenuri de fotbal”, anunţă compania.
Cu o capacitate instalată însumată de 11,5 MWp, centralele fotovoltaice produc circa 14 GWh de energie electrică regenerabilă anual, cantitate care ar fi suficientă pentru a alimenta circa 11.600 de locuinţe.
Centralele cu panouri fotovoltaice asigură companiilor partenere un anumit grad de independenţă energetică şi contribuie la protejarea mediului înconjurător prin reducerea emisiilor de CO2 cu peste 3.200 tone pe an.
”Ne-am propus să fim partenerul preferat al companiilor din România, de orice dimensiuni, mici, mijlocii sau mari, pentru soluţii la cheie de eficientizare energetică şi decarbonizare. Cele peste 400 de companii care ne-au ales până în prezent ca partener pentru construcţia de centrale fotovoltaice arată că suntem pe calea cea bună pentru a ne atinge scopul”, declară Claudia Griech, director general al E.ON Energie România.
De exemplu, pentru Agricola International, din judeţul Bacău, unul dintre cei mai importanţi jucători din industria cărnii, cele patru centrale electrice fotovoltaice construite au o putere totală instalată de 1,998 MWp şi produc anual 2,288 GWh de energie regenerabilă, salvând, totodată, circa 718 tone de emisii de CO2.
Pentru Continental Automotive România, din judeţul Timiş, E.ON a pus în funcţiune un sistem fotovoltaic cu o putere instalată de 655 kWp, format din 1.440 de panouri, care va asigura, anual, circa 715 MWh de energie electrică regenerabilă şi o reducere a emisiilor de CO2 cu circa 152 de tone în fiecare an.
Şi pentru Agrosel, companie din judeţul Cluj care activează în sectorului legumicol, E.ON a construit trei centrale fotovoltaice cu putere instalată insumată de 1.146 kWp care generează împreună 1,433 GWh de energie solară pe an, acoperind 45% din necesarul de energie al firmei.
În prezent, compania are în desfăşurare alte 18 proiecte similare.
Pe segmentul non-rezidenţial, portofoliul de proiecte de generare fotovoltaică al E.ON Energie România cuprinde peste 392 de proiecte finalizate, în valoare totală de 74 milioane de euro. Producţia totală de energie fotovoltaică este de peste 104 GWh pe an, iar emisiile de CO2 sunt reduse cu aproximativ 23.000 de tone în fiecare an.
E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice având un portofoliu variat format din circa 3,5 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit peste 2,4 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 3,8 miliarde de euro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].