Apar noi informații din dosarul DIICOT în care șase persoane sunt acuzate de trădare. Procurorii dețin, drept probe în dosar, stenograme ale discuțiilor și mesajelor pe care inculpații le trimiteau de la Moscova în România.
Procurorii DIICOT au, drept probe, discuții în dosarul în care șase persoane sunt suspectate de trădare, fiind acuzate că au constituit o grupare cu scopul de a „ştirbi suveranitatea şi independenţa statului român prin subminarea politică şi a capacităţii de apărare a ţării”.
Potrivit unor surse judiciare citate de Digi24, sunt mesaje transmise în data de 30 ianuarie 2025 de la Moscova către România, pe care le comunica chiar liderul Comandamentului „Vlad Țepeș”, Adrian Robertin Dinu către un alt membru al grupării.
Lupu Raul-Mihail: „Ce ne-a tra…, ce ne-a transmis (Adrian Robertin) Dinu. Ce-au zis rușii. Zice «Considerăm întreruperea alegerilor din România ca o lovitură de stat, dar în România există forțe care vor și pot restabili ordinarea și suntem gata să le susținem». Deci ne transmit prietenii noștri de dincolo”.
Acest membru al grupării îl înștiința pe liderul ideologic, generalul în retragere Radu Theodoru, cu privire la mesajele care veneau de la Moscova. „Ne transmit prietenii noștri de acolo”, așa se referea gruparea la Rusia.
Un alt mesaj, care a venit în aceeași perioadă tot din Moscova și tot de la liderul grupării, vorbește despre „a primi undă verde”.
Lupu Raul-Mihail: „Zi venerabilului că mâine primesc verde de la ce am discutat și maxim iunie se întorc armele. Să fie cuminte și pe baricadă. Întreabă-l dacă are noutăți și dacă vrea să-mi transmită ceva (…) Am verde”.
Într-unul dintre aceste mesaje apare inclusiv numele șefului serviciului secret militar al Ucrainei, Kirilo Budanov. Lupu Raul-Mihail transmite mai departe un mesaj venit de la Moscova, în ceea ce pare a fi o discuție despre războiul din Ucraina și despre tratatul de pace la care încearcă să ajungă Europa.
Lupu Raul-Mihail: „Așa…astăzi, la ora 09:58 dimineața transmite Dinu: «Serghei Budanov – Serviciul Secrect Ucrainean GUR, dacă până la vară nu facem pace, Ucraina dispare». Corect. Maxim august e pa UKR”.
Liderul organizației Comandamentul „Vlad Țepeș”, Adrian Robertin Dinu, a fost arestat preventiv pentru următoarele 30 de zile, la fel și un alt membru al grupării, care a avut mai multe vizite la Moscova. Alți patru inculpați din dosar sunt sub controal judiciare.
Editor : C.S.