Elena Lasconi îi cere, din nou, lui Crin Antonescu să se retragă din cursa prezidențială. Șefa USR l-a rugat, în cadrul emisiunii Insider Politic, pe candidatul Coaliției să renunțe „dacă are un pic de iubire față de țară”, pentru că nu va ajunge în turul doi. De asemenea, șefa USR l-a numit „chiulangiu” pe Crin Antonescu, pe motivul că aceasta a absentat mult pe durata mandatului de parlamentar.
„Acest candidat care se numeşte Crin Antonescu, care este plin de orgolii, frate. Dacă vrei să faci politică şi dacă vrei binele României, nu îţi iei ţara pe persoană fizică şi nu ai orgolii. Pentru că tu trebuie să munceşti pentru binele românilor şi să le faci dreptate. Cum le faci tu dreptate românilor? Spunând că ce ar trebui să facă să se împăuneze că este cel mai frumos şi cel mai deştept. Eu îl rog pe domnul Antonescu, dacă are un pic de iubire faţă de ţara asta, să facă pasul ăsta pentru că nu va câştiga dacă va ajunge în turul doi”, a declarat Elena Lasconi la Insider Politic.
Elena Lasconi a venit și cu critici la adresa lui Crin Antonescu, pe care l-a numit chiulangiu.
„Mă gândesc că Crin Antonescu a fost recunoscut în timpul în care era parlamentar că era chiulangiu, în ultimii 10 ani nu a muncit, nu a avut un serviciu. Şi cred că mulţi oameni care se uită acolo la televizor muncesc din greu ca să supravieţuiască în ţara asta. Peste patru ani o să avem alegeri parlamentare. Şi este foarte posibil, mergând pe aceeaşi linie domnul Antonescu, fiind la fel cum a fost parlamentar, cum îl ştim românii vor înţelege că nu s-a schimbat nimic şi s-ar putea să ne trezim că izolaţioniştii vor avea majoritate în Parlament şi nu-şi va termina practic mandatul. Îl suspendă. După ce o să-l suspende, pasul până la o dictatură va fi foarte mic. Şi eu mă gândesc la viitorul ţării pe care eu o iubesc”, susține Elena Lasconi.
Președinta USR a afirmat că plănuia să îi sune pe toți din conducerea Coaliției de guvernare, însă Marcel Ciolacu a promis înainte că o va apela: „Eu oricum aveam de gând să discut cu toţi. El a spus după ce a ieşit din plen la moţiunea de cenzură şi după, pentru că l-a luat gura pe dinainte, a trebuit să mă şi sune şi m-a sunat”.
Referitor la întâlnirea cu Marcel Ciolacu, șefa USR a explicat că s-a discutat despre eventuala candidatura a lui Ilie Bolojan la alegerile prezidențiale.
„I-am spus că am venit să mă adresez românului Marcel Ciolacu şi la inima lui, şi la înţelepciunea lui, şi hai să se scuture toată lumea de orgolii. Hai să încercăm să-l susţinem pe omul ăsta, pentru că eu o să o fac pe bune! De ce m-am gândit la asta? Pentru că cu un candidat care ar putea să fie comod pentru toată lumea”, a afirmat aceasta, potrivit News.ro.
Întrebată dacă candidatura sa la alegerile prezidențiale l-ar avantaja pe Crin Antonescu, Elena Lasconi susține că „nu cred asta”.
”Nu. Nu cred asta. Eu cred că dacă am trecut deja printr-o campanie, v-am spus, o să vorbesc cu cât mai mulţi oameni, o să urmez mesajele pe care vreau să le transmit oamenilor în toate mediile, fie că e pe Facebook, fie că e la televizor şi aşa mai departe, dar eu aş vrea să nu ajungem să intrăm într-o cursă şi să stăm cu emoţii până în ultimul moment că s-ar putea să iasă un preşedinte izolaţionist. Deci eu mi-aş dori, încă o dată fac apel la înţelepciunea oamenilor şi dacă mai aveţi… Toţi se bat cu pumnul în piept că sunt patrioţi. Hai să vedem. Aruncaţi-vă orgoliul la coşul de gunoi Şi haideţi să fiţi patrioţi, toţi vă bateţi cu pumnul în piept că sunteţi creştini. Dacă vă iubiţi ţara asta şi pe acest popor creştin, atunci daţi-vă jos orgoliile şi haideţi să ne gândim la ce este bine pentru ţara asta”, a transmis Elena Lasconi.
Editor : Andreea Rubica