Un bărbat de 88 de ani a fost găsit mort, luni dimineaţă într-o locuinţă care a fost cuprinsă de flăcări în satul Ungureni, comuna Munteni, din judeţul Galaţi.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, luni dimineaţă pompierii au fost sesizaţi prin Dispeceratul Integrat 112 despre un incendiu la o gospodărie, posibil cu persoana surprinsa in locuinţă, în comuna Munteni, sat Ungureni.
La faţa locului s-au deplasat doua autospeciale de stingere si o ambulanta SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Tecuci.
La sosirea echipajelor operative, locuinţa ardea generalizat, fiind descoperită la interior o victima, un barbat de 88 ani, inconştient, fără semne vitale.
Cauza probabilă a incendiului care a dus la distrugerea celor 150mp de acoperiş si a încăperilor gospodăriei, este un cos de fum neprotejat faţă de materialele combustibile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].