Preşedintele sud-coreean suspendat Yoon Suk Yeol a ieşit sâmbătă din centrul de detenţie în care era încarcerat din luna ianuarie, după ce procurorii au decis să nu facă apel împotriva unei decizii a justiţiei de a anula mandatul de arestare emis pentru acuzaţii de insurecţie, relatează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.
„Mă înclin în semn de recunoştinţă faţă de poporul acestei naţiuni”, a declarat Yoon Suk Yeol într-un comunicat difuzat de avocaţii săi.
Un tribunal sud-coreean a anulat vineri mandatul de arestare în virtutea căruia Yoon Suk Yeol era deţinut, dar această decizie nu a antrenat eliberarea sa imediată, codul de procedură penală sud-coreean dând parchetului un termen de până la şapte zile pentru a face apel.
Sâmbătă, parchetul sud-coreean a anunţat că a ordonat eliberarea preşedintelui suspendat, potrivit agenţiei Yonhap, renunţând astfel la dreptul său de a face apel.
Într-un comunicat, ministerul public a precizat că a trimis „un ordin de eliberare a preşedintelui Yoon din centrul de detenţie din Seul astăzi”.
Echipa juridică a preşedintelui suspendat a depus luna trecută recurs împotriva menţinerii în detenţie a clientului lor, susţinând că procurorii l-au inculpat la o zi după expirarea mandatului în baza căruia era deţinut după tentativa sa ratată de a suspenda regimul civil în decembrie.
Preşedintele conservator a aruncat Coreea de Sud în haos în noaptea de 3 spre 4 decembrie, decretând legea marţială şi trimiţând armata la Parlament pentru intimidare.
El a trebuit să dea înapoi şase ore mai târziu, după ce deputaţii au reuşit să se întâlnească de urgenţă şi să voteze o moţiune care a cerut revenirea la un regim civil.
Yoon Suk Yeol, în vârstă de 64 de ani, şi-a justificat lovitura de forţă prin faptul că Parlamentul, dominat de opoziţie, bloca adoptarea bugetului de stat. Într-o alocuţiune televizată surpriză, el a spus că vrea să protejeze „Coreea de Sud liberală de ameninţările reprezentate de forţele comuniste nord-coreene” şi să elimine „elementele ostile statului”.
Editor : M.L.