Kremlinul a comentat marţi decizia Biroului Electoral Central (BEC) din România de a respinge candidatura lui Călin Georgescu. Purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin a spus că alegerile prezidenţiale din România fără candidatura acestuia „nu vor avea legitimitate”.
„Desigur, dacă este să spunem lucrurilor pe nume, orice scrutin organizat fără el (Georgescu) nu va avea legitimitate”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov.
El a subliniat că respingerea înregistrării candidaturii lui Georgescu la alegerile prezidenţiale este o „încălcare a tuturor normelor democraţiei în centrul Europei”.
„În acest caz, România a ales calea dispreţului faţă de democraţie ca atare”, a comentat Peskov decizia Biroului Electoral Central al României de a respinge candidatura lui Georgescu la alegerile prezidenţiale din 4 mai, în care acesta era dat drept favorit.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a calificat drept „prostii” acuzaţiile că Rusia ar avea legături cu Georgescu. „Sunt acuzaţii absolut nefondate”.
Citește și Ce reclamă Călin Georgescu în contestația depusă la CCR: BEC și-a substituit competența exclusivă a Curții Constituționale
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România, în care Georgescu a obținut cel mai mare număr de voturi, a avut loc pe 24 noiembrie. Cu toate acestea, pe 6 decembrie, Curtea Constituțională a României a anulat întregul proces electoral și a decis organizarea din nou a alegerilor. Pretextul au fost suspiciunile unei anumite legături între candidat și Rusia. Cu toate acestea, o investigație detaliată nu a dezvăluit nicio confirmare a unor astfel de conexiuni, scrie agenția de stat a Rusiei TASS.
La începutul lunii martie, Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) susținea că Ursula von der Leyen a cerut ca Georgescu să aibă interdicție la alegerile prezidențiale care vor fi reluate în luna mai, într-o primă susținere pe față a candidatului prorus la alegerile prezidențiale din România
„Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a jucat un rol-cheie în recunoașterea ca invalide a rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România, a cerut autorităților actuale de la București să îi interzică lui Georgescu” să participe la scrutinul din luna mai. „Ea a avertizat că dacă acest reprezentant al «forțelor non-sistem» își continuă campania electorală, Uniunea Europeană va restricționa accesul României la fondurile sale”, arăta comunicatul SVR.
Editor : M.I.