Patru persoane sunt cercetate de către procurorii DIICOT din Ploieşti pentru muncă forţată, după ce au exploatat doi fraţi gemeni de doar 12 ani. Unul dintre inculpaţi,de 23 de ani, este chiar fratele victimelor. Copiii au fost obligaţi la munci extrem de grelew pentru vârsta lor – să încarce materiale de construcţii, să toarne beton, să vândă timp de aproape 18 ore pe zi.
”La data de 11 martie 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus reţinerea a 3 inculpaţi, cu vârstele de 22, 30 şi 52 de ani şi măsura controlului judiciar faţă de un inculpat de 23 de ani, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi supunere la muncă forţată sau obligatorie”, a transmis, miercuri, DIICOT.
Procurorii precizează că, în anul 2023, trei dintre inculpaţi, membri ai aceleaşi familii, au recrutat, transportat şi adăpostit două victime minore, fraţi gemeni în vârstă de 12 ani şi 2 luni la momentul recrutării, în vederea exploatării acestora prin supunere la muncă forţată.
”Cele două victime au fost obligate, inclusiv prin acte de constrângere fizică şi psihică, să presteze munci dificile în diferite locaţii situate pe raza judeţelor Ilfov şi Prahova şi în municipiului Bucureşti, inculpaţii profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra, cauzată atât de vârsta fragedă cât şi de starea de vădită vulnerabilitate (familie modestă, monoparentală, lipsa de reacţie a părintelui pentru stoparea stării de exploatare). Cercetările efectuate au mai relevat că inculpatul în vârstă de 23 de ani, frate al victimelor, a sprijinit atât recrutarea cât şi exploatarea celor doi minori”, a mai transmis DIICOT.
Procurorii explică faptul că, după aducerea persoanelor vătămate în stare de aservire, ”inculpaţii le-au obligat să presteze munci fizice incompatibile cu vârsta, încălcând flagrant prevederile codului muncii care interzice încadrarea în muncă a persoanelor sub vârsta de 15 ani”.
”Astfel, victimele au fost obligate să încarce/descarce cantităţi mari de materiale de construcţii, de fructe, să taie şi să care lemne, să ridice stâlpi, să toarne beton, să desfăşoare munci la edificarea unui imobil, să presteze activităţi de vânzare, pe perioade de timp îndelungate care depăşeau uneori 16-18 ore pe zi. În contextul exploatării, atât inculpaţii, cât şi alte persoane au realizat filmări, pe care le-au postat în mediul online, unul din cei doi minori fiind surprins dormind, într-un vehicul de transport”, arată DIICOT.
Procurorii precizează că au fost făcute percheziţii la locuinţele inculpaţilor.
Miercuri, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Prahova cu propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor reţinuţi, pentru o perioadă de 30 de zile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].