Claudiu Târziu a declarat, vineri la Digi24, că obligatoriu Călin Georgescu trebuia să iasă și să explice de ce a ales tandemul candidaților la prezidențiale George Simion și Anamaria Gavrilă și a adăugat că nici în partid nu a explicat de ce i-a ales. „Știm doar ce a spus George Simion, că ar fi zis domnul Georgescu, dar public n-a ieșit”, a adăugat președintele Consiliului Național de Conducere al AUR.
„Pentru că mi s-a părut cea mai plastică exprimare a unei realități extrem de dramatice. Statul român, după părerea mea, se află astăzi pe marginea prăpastiei din cauza deciziilor luate de către cei care dețin puterea astăzi. În aceste condiții, noi cum răspundem la o asemenea provocare, în încercarea de a salva ce se poate salva?
Trimițând la luptă doi oameni care, teoretic se bazează pe același bazin electoral, dintre care unul este prea proaspăt în politică, în politica mare, ca lider de partid, ca să se fi profilat măcar într-o variantă de candidat la președinție și celălalt este tarat de o încercare eșuată și este de asemenea tarat, îmi pare rău că folosesc astfel de expresii, dar sper să fiu bine înțeles că nu sunt în sens peiorativ de faptul că a stat în într-un soi de locotenență față de domnul Călin Georgescu. Da, ați văzut că s-a așezat în în într-o postură secundă față de domnul Georgescu până în în ultima clipă când a spus că face doar ce spune domnul Georgescu”, a explicat Claudiu Târziu, întrebat de ce s-a referit la George Simion și Anamaria Pot cu expresia „cupletul binecuvântat” de Călin Georgescu, vineri seară la Digi24.
„Înțelegerea dintre cei doi lideri de partid, împreună cu domnul Călin Georgescu. Deciziile acestea, din păcate, au fost luate într-un cerc restrâns, să spunem așa, intim, din care din care eu, bunoarea, nu fac parte, ca să fie treaba clară. Nu am fost părtaș la această decizie, nu am fost la discuții, la negocieri, la niciun fel de dezbateri”, a completat el.
Târziu: Dacă e interzisă candidatura lui Simion, atunci ne trezim că suveraniștii trebuie să o susțină pe Anamaria Gavrilă care nu poate să ducă această povară
El a adăugat că, în cazul în care, prin absurd, „puterea”, BEC sau CCR interzic candidatura lui George Simion la alegeri, atunci suveraniștii nu au altă opțiune decât să o susțină pe șefa POT Anamaria Gavrilă în alegerile prezidențiale. Târziu spune că șefa POT este „un om politic care în mod evident nu poate să ducă această povară.
„Și domnul Georgescu nu știu ce a spus, pentru că public n-a ieșit să spună: «da, domnule, voi sunteți urmașii mei, eu pe voi vă susțin». Nici în partid nu ne-a zis. Știm doar ce a spus George Simion, că ar fi zis domnul Georgescu, dar public n-a ieșit. Și mie mi se părea obligatoriu ca domnul Georgescu să iasă public și știm exact cum s-au petrecut lucrurile și de ce am ajuns la acest tandem și nu la altul. Dacă prin absurd, puterea… face un nou abuz și îl interzice și pe George Simion, dar nu o interzice pe Ana Maria Gavrilă. Noi ne trezim toți suveraniștii că trebuie să mizăm pe un om politic care în mod evident nu poate să ducă această povară. Păi, voi fi silit. Nu? Pentru că cu cine voi voi vota? Voi vota cu Ponta? În niciun caz”, a completat Cladiu Târziu.
Claudiu Târziu, despre Victor Ponta: „Nu degeaba i se spunea Pinocchio. Mințea precum respira”
Președintele CNC al AUR a adăugat că Victor Ponta este un mincinos și nu degeaba i se spunea Pinocchio, când era la guvernare și conducea PSD.
„Ponta este un farsor și mincinos. Rugați-mă ce vreți dvs, dar eu am probe. I se spunea Pinocchio. De ce oare? Pentru că atunci când era la guvernare și era șeful celui mai mare partid din România, PSD, mințea precum respira. Asta este.
El a adăugat că nu a apucat să semneze pentru candidatura Aneimaria Gavrilă la prezidențiale, pentru cu nu a avut timp, însă o va face.
„Nu, n-am apucat să semnez pentru doamna Ana Maria Gari Gavrilă. Știți bine că cam 4 zile pe săptămână sunt plecat la Strasburg sau la Bruxelles. Am fost în plenara de la Strasbourg. Abia azi noapte m-am întors, dar n-am nicio problemă să semnez. Bine, acum nu mai e cazul pentru George, ați văzut? Are peste 600.000 de semnături depuse”, a spus Târziu, întrebat dacă a semnat pentru lidera POT.
Târziu a adăugat că nu a apucat să semneze pentru că „au fost strânse semnături ați văzut de pe o zi, pe alta”.
„George Simion nu trebuia să candideze. Se expune inutil unui nou eșec, care poate fi fatal pentru cariera politică”
Claudiu Târziu a declarat că, din punctul său de vedere, George Simion nu trebuia să candideze, pentru că a ieșit pe locul al patrulea la alegerile din iarna anului trecut și se expune „inutil unui nou eșec”, care „poate fi fatal pentru cariera politică”.
„Eu mi-am exprimat rezervele atât cu privire la candidatura lui George Simion, cât și după ce am aflat care este înțelegerea cu privire la acest tandem și am spus-o, nu din vreo invidie, din vreo chestiune personală, pentru că eu sunt om politic și eu nu am acțiuni politice dictate de afecte. Eu încerc să fac ceea ce trebuie din punct de vedere politic, gândind eventual și niște pași înainte. Din punctul meu de vedere, George Simion, având deja la activ o candidatură în urma căreia a obținut locul patru, nu trebuia să mai candideze de data aceasta pentru că se expune inutil unui nou eșec, care poate fi fatal pentru cariera politică. Eu cred că el ar trebui să își construiască, are 38 de ani o carieră a la longue, pentru că are calitățile necesare și în 10 ani de zile putea să năzduiască spre președinția statului. Și era și pregătit atunci, cu siguranță”, a explicat Târziu.
Ce spune Târziu despre cine ar fi trebuit să fie în locul lui George Simion
El a mai spus că în locul lui Simion ar fi trebui să candideze o persoană mai apropiată de profilul lui Călin Georgescu și care „să nu fi fost erodat din punct de vedere politic într-o astfel de campanie”.
„O persoană care să aibă două calități principale. Întâi de toate, să se apropie de profilul lui Călin Georgescu, care a obținut cele mai multe voturi în primul tur de scrutin din anul 2024 pentru Președinția României. Adică un om calm, așezat, cu vorba măsurată, care de cel puțin impresia că poate să fie mediator, care poate să stea la masă cu oricine, cu toate grupurile politice, care poate să găsească soluții, care are o experiență de viață, care îl recomandă”, a mai precizat Târziu.
Întrebat dacă el ar fi fost o opțiune de candidat, Claudiu Târziu a răspuns: „Nu neapărat”.
„Da, eu puteam să fie o opțiune. De ce să ne ascundem după degete? Puteam să fie o opțiune, dar nu eu eram în discuție. Eu puteam să fie o opțiune, ca și alți lideri de partid, pentru că da, de la un moment dat încolo poți să năzuiești către funcția supremă în stat dacă ești pregătit, dacă ai experiență suficientă, dacă te recomandă și alte calități necesare în această poziție. Și am spus că nu m-aș fi dat înlături de la așa ceva, dar n-am pledat pentru mine”, a mai afirmat el.
Gheorghe Piperea, Petrișor Peiu, Dan Dungaciu sau Dan Puric ar fi fost opțiuni de candidat, în opinia lui Târziu.
„Eu am pledat pentru un om care să fie mai apropiat ca profil de cel al domnului Georgescu. Și erau patru-cinci variante în AUR, pe care de altminteri eu le-am pomenit de-a lungul timpului. Erau câteva opțiuni. Eu am făcut public numele lor și înainte, ca propuneri pe care eu le văd foarte fezabile, și am vorbit despre domnul avocat și profesor Gheorghe Piperea, care este colegul meu europarlamentar și care era o variantă onorabilă. Am vorbit despre domnul profesor și senator, actualmente Petrișor Peiu. Am vorbit despre domnul profesor, sociolog renumit Dan Dungaciu și despre alții. Dan Puric era iarăși o variantă care e din afara partidului, dar care poate să facă față”, a mai explicat el.
Claudiu Târziu a subliniat că îi scapă logicii de ce a fost aleasă opțiunea tandemului George Simion – Anamaria Gavrilă pentru prezidențialele din luna mai.
„Deci, două calități importante unu să nu fi fost erodat din punct de vedere politic într-o astfel de campanie și într-o astfel de încercare și doi să se apropie de profilul domnului Georgescu. În rest, nu văd niciun fel de problemă în alegerea cuiva, nu a mea, nu a lui George Simion. Dacă s-a optat pentru un tandem, de ce s-a optat pentru acest tandem? Că mie îmi scapă logica”, a conchis președintele CNC al AUR.
Editor : Ana Petrescu