Pregătiri pentru Paște în stațiunile balneare din țară, dar și în țările vecine care așteaptă turiști români. Prețul unui sejur în țară începe de la 3.000 de lei și urcă lejer până la aproape 7.000 de lei. În Ungaria, prețurile pornesc, în medie, de la 100 de euro și pot ajunge până la 400. Stațiunile din cele două țări mizează și pe eliminarea controalelor de la graniță, după ce România a intrat în spațiul Schengen.
Se fac pregătiri pentru sărbătorile Pascale în hotelurile din zonele turistice din țară. La Băile Felix, proprietarii spun că se așteaptă să aibă hotelurile pline.
Dumitru Fechete, director complex hotelier: Ca în fiecare an, gradul de ocupare de Paște e undeva spre 100%, deci va fi plin hotelul. Tariful oscilează între 1.700 și 2.100 de lei de persoană, cazare cu masă în regim all-inclusive, acces la piscină, zonă de spa și masa festivă din ziua de Paște.
Un sejur de patru nopți începe de la aproximativ 3.000 de lei si poate ajunge la aproape 7.000 de lei, pentru un apartament business de trei persoane. Turiștii spun că principalul atuu al stațiunii este apa termală.
Turist: E foarte bine! Apa e caldă, e bună. E bine!
Turistă: Condițiile sunt foarte bune!
Și hotelurile din Ungaria vor funcționa la capacitate maximă. Mai ales că există un program divers de activități.
Eniko Levai, reprezentant marketing: Cu programe culturale, cu dans popular, cu diferite programe de bălăceală, saune tematice, diferite programe pentru copii și ne pregătim cu mâncărurile tradiționale ungurești.
Bogdan Băcilă, jurnalist Digi24: Reprezentanții hotelurilor și pensiunilor din Hajduszoboszlo spun că jumătate dintre turiștii de Paște vor fi din România. Mulți dintre ei etnici maghiari din România, care sărbătoresc Paștele aici. Această formă de turism transfrontalier este încurajată și de intrarea României în Schengen, care a eliminat timpii de așteptare la frontieră.
Un sejur de trei nopti la un hotel costă aproximativ 3.000 de lei pentru camera dublă, cu acces la aquaparcul stațiunii. La o pensiune, prețul pentru un sejur de patru nopți se ridică la 400 de euro pentru o cameră dublă.
Eva Palvolgy, manager pensiune: 80% dintre clienți sunt din România. Avem pachete de 3 nopți, începând de la 150 de euro, cazare cu demipensiune. Le oferim specialități tradiționale românești de Paște.
Ultima dată când Paștele catolic și cel ortodox au fost celebrate în aceeași zi a fost în 2017.
reporter/operator: Bogdan Băcilă
Editor : Izabela Zaharia