Elena Lasconi a declarat joi seară, la Antena3 CNN, întrebată dacă va încerca să aducă USR la guvernare, în cazul în care ar câștiga alegerile prezidențiale, că e nevoie de o reformare a partidului. „Trebuie să cadă niște capete, nu putem continua în acest fel”, a spus ea, după ce lideri ai USR i-au retras susținerea și au încercat să o înlăture de la șefia organizației.
Lasconi spune că i-a iertat pe colegii care au pus la cale puciul din USR şi susţine că existau încă de la anularea alegerilor de anul trecut „elemente” care i-au arătat că unii colegi nu voiau să o mai susţină.
„Da, eu i-am iertat, doar că eu vreau să-mi fac dreptate. Pentru că vreau să fac dreptate pentru toţi românii, de asta mă aflu aici. Deci chiar îmi doresc să fac asta şi nu fac altceva, scuzaţi-mă, nu fac altceva decât să mă apăr”, a argumentat liderul USR.
Întrebată dacă ia în calcul ideea unei teorii a conspiraţiei sau dacă crede că a existat „un ordin de undeva să se schimbe candidatul în timpul competiţiei”, Elena Lasconi a răspuns: „Daţi-mi voie să mă gândesc că este posibil absolut orice. (…) Eu ştiu că aceşti colegi care reprezintă o minoritate au făcut foarte mult rău USR-ului, pentru că USR-ul este format din peste 20.000 de membri care sunt uniţi de aceleaşi valori şi aceleaşi principii şi pe care eu îi apreciez, eu îi iubesc foarte mult”.
„Este o normalitate, pentru că ar vicia procesul electoral. Şi să nu uităm că decizia Curţii Constituţionale de anul trecut exact asta spunea că s-au anulat din cauză că a fost viciat procesul electoral prin păcălirea alegătorilor. Şi practic puteau să facă lucrul acesta. Nu înţeleg de ce atâta circ, nu înţeleg de ce atâta ură. Puteau să facă lucrul acesta înainte de a-mi depune candidatura, nu să fie în spatele meu, cu semnăturile strânse, să strângem semnături şi apoi să vină… Daţi-mi voie să cred că ei puneau la cale asta încă de la anularea alegerilor de anul trecut. Şi asta am simţit-o”, a mai spus șefa USR.
Ea a afirmat că deciziile instanţelor de judecată care au stabilit că USR nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan reprezintă normalitatea.
Întrebată dacă va încerca să aducă USR la guvernare, în cazul în care ar câștiga alegerile, Lasconi a răspuns: „E mai complicat, ar trebui o reformare a USR, trebuie să cadă niște capete, nu putem continua în acest fel”.
Într-un comunicat de presă transmis de USR joi seară, Elena Lasconi susține că „instanța confirmă că un grup de băieți nu poate prelua ostil partidul” și că va „continua campania electorală cu mult curaj”.
„Curtea de Apel București i-a dat astăzi dreptate Elenei Lasconi în procesul intentat împotriva Biroului Național și a secretarului general al USR, confirmând că decizia de convocare a unui Comitet Politic legat de candidatura sa la președinția României a fost nelegală și nestatutară. Instanța a stabilit că doar Congresul USR poate schimba candidatul partidului la alegerile prezidențiale, iar Biroul Național nu poate opri finanțarea campaniei electorale pentru Elena Lasconi”, se arată în comunicat.
Elena Lasconi este președintele USR și unicul reprezentant legal care poate încheia contracte în numele partidului.
„Instanța a confirmat că un grup de băieți nu poate prelua ostil partidul. USR înseamnă 20.000 de oameni. Nu este vorba doar despre o victorie personală, ci despre apărarea democrației interne și a voinței celor care m-au ales să conduc acest partid. Nimeni nu are dreptul să calce în picioare votul membrilor pentru interese personale sau de grup”, a mai transmis șefa USR.
Curtea de Apel București a respins, joi, cererea USR de a anula decizia BEC. Pe 12 aprilie, Biroul Electoral Central a decis că USR nu poate face campanie pentru alt candidat la prezidențiale.
Editor : C.L.B.