Preotul Tudor Gheorghe, preot de caritate şi asistent social la Centrul de Evaluare şi Tratament a Toxicodependenţelor Sf. Stelian din Capitală, a afirmat, vineri seară, că orice persoană care are o dependenţă trebuie să primească ajutor de specialitate cât mai repede, rolul familiei fiind esenţial. Din păcate, de cele mai multe ori, familia trece printr-o fază de negare, dar preotul apreciază că nu este nevoie de ruşine când ai un dependent în familie, pentru că este o perioadă pierdută în terapie.
”Apropo de prevenţie şi de educaţie pentru sănătate, de la primele semnale ar trebui aduşi aceşti tineri care consumă. Cu cât perioada de consum e mai mare, cu atât şansa de reabilitare scade (…) Problema este că există o perioadă care se numeşte perioada de negare. «Nu poate fiica mea să se drogheze, nu poate fiul meu să se drogheze». Adică nu există, e o ruşine pentru familia mea. Această perioadă este o perioada pierdută în terapie”, a declarat vineri seară, la Medika Antidrog, preotul Tudor Gheorghe.
Acesta recomandă ca această problemă a consumului de droguri să fie tratată cu seriozitate de la primele semne, fără ruşine şi teama de stigmatizare.
”Orice perioad mai lungă de consum înseamnă mult mai greu reabilitarea. De aceea nu trebuie să avem ruşine când în familia noastră avem un consumator. Nu trebuie să ne ferim de a lua această problemă şi de a o trata cu o maximă seriozitate. Şi este chiar un act de iubire să îţi iei fiul sau fiica care consumă şi să o aduci la doctor”, a mai declarat preotul.
Acesta a povestit că există stigmatizarea societăţii, dar există şi autostigmatizarea şi o izolare de societate.
”Părinţii au frici. Părinţii nu vor să fie judecaţi de ceilalţi, dar nu putem, trăim în societate şi toţi cred că suntem judecaţi (…) Îl pui pe părinte în situaţia în care să-i arăţi că e mult mai bine să accepte, să nu mai nege, să accepte că are un copil care este consumator şi care poate fi vindecat. Şi ăsta e cel mai greu pas terapeutic, să-l faci să înţeleagă că să se întâmplă şi că asta e realitatea”, a mai declarat preotul.
În plus, acesta povesteşte că specialiştii şi familia trebuie să fie alături de consumatori sau dependenţi în recădere.
”Am văzut că este foarte important să fii alături de ei în recădere şi să nu cedezi. Mai ales familia e distrusă în momentul ăla, că recăderea este o tragedie. Munca noastră, lupta noastră socială este ca să existe cât mai multe zile de abstinenţă. Şi să nu avem acest stres al recăderii”, a mai declarat preotul.
Tudor Gheorghe afirmă că, în lupta cu adicţia, cea mai bună strategie este aceea de a nu zice ”eu nu beau un an, eu nu joc la păcănele un an, doi, trei, cinci – ci a conştientiza că e o astăzi”.
”Astăzi trăiesc o viaţă bună pentru că nu mă droghez. Astăzi trăiesc o viaţă bună pentru că nu mă duc să bag la aparate. Astăzi trăiesc o viaţă bună pentru că mi-am asumat anii de dependenţă ca jucător şi încep să îmi plătesc datoriile (…) Am vorbit despre toxicodependenţe, dar sunt dependenţi de jocuri de noroc (…) Cei mai numerioşi la ora actuală sunt jucătorii”, a mai afirmat părintele Tudor Gheorghe.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].