Doi tineri de 18, respectiv 20 de ani, au fost reținuți de autoritățile olandeze în urma unor percheziții desfășurate la sediul unor companii și în orașul de proveniență al suspecților. Ancheta vizează descoperirea celor trei brățări dacice și a Coifului de la Cotofenești, furate din Muzeul Drents în ianuarie 2025.
Două noi arestări au fost făcute de către polițiștii olandezi în cazul furtului tezaurului dacic din muzeul Drents din Assen din ianuarie 2025.
Doi tineri, în vârstă de 18, respectiv 20 de ani, se află în custodia autorităților și vor fi audiați pentru a afla rolul pe care l-ar fi avut aceștia în furtul obiectelor din tezaurul dacic. De asemenea, au avut loc mai multe percheziții în orașul de unde provin acești suspecți, dar și în orașul de unde provin ceilalți cinci suspecți arestați.
Percheziții au avut loc și la sediul unor societăți de unde s-au ridicat mai multe dispozitive electronice, care urmează să fie percheziționate informatic, tot pentru a căuta noi indicii cu privire la locul în care s-ar afla cele trei brățări dacice și Coiful de la Cotofenești.
Obiectele din tezaur nu au fost încă depistate, după ce acestea au fost furate în luna ianuarie. Potrivit autorităților olandeze, găsirea acestor piese este o prioritate. Echipa de detectivi și specialiști face încă foarte multe cercetări în acest sens.
Unul dintre bărbații arestați este cel care apare în imaginile date publicității la finalul lunii ianuarie, într-un magazin de bricolaj din Olanda.
Cinci suspecţi au fost deja arestaţi. Aceştia sunt trei bărbaţi în vârstă de 26, 34 şi 36 de ani şi o femeie în vârstă de 40 de ani, toţi din Heerhugowaard. Femeia a fost eliberată în urmă cu o lună, dar rămâne suspectă în acest caz. Ulterior, a fost arestat un bărbat în vârstă de 36 de ani din Alkmaar.
În cazul suspecţilor reţinuţi, o primă audiere publică va avea loc în 9 mai. Ulterior, instanţa va decide cu privire la prelungirea arestului preventiv, iar Parchetul va furniza informaţii actualizate cu privire la anchetă.
Editor : C.S.