Compania Slovnaft, deţinută de Grupul MOL, anunţă investiţii de 350 de milioane de euro în acest an şi în anul viitor, a declarat Branislav Vinter, director de producţie Slovnaft, la o conferinţă organizată la sediul rafinăriei din Bratislava. De asemenea, compania are în plan să diversifice capacitatea rafinăriei din Slovacia, astfel încât să devină independentă de ţiţeiul crud rusesc.
”Slovnaft va continua investiţiile masive şi în 2025 şi 2026. Potrivit planurilor actuale, aceste investiţii ar trebui să atingă suma totală de 350 milioane euro”, spune Branislav Vinter, director de producţie Slovnaft.
Slovacia sărbătoreşte în acest an 130 de ani de industrie petrolieră.
În 2024, Slovnaft a investit 330 milioane euro în mentenanţă şi modernizarea facilităţilor sale. Din anul 2000, când Slovnaft a fost integrat în Grupul MOL, investiţiile totale ale companiei au atins 3,1 miliarde euro.
Rafinăria Slovnaft a fost construită să proceseze ţiţei rusesc. În ultimul deceniu, Slovnaft a prelucrat cantităţi mai mici de alte tipuri de ţiţei decât cel rusesc.
Până în prezent, Slovnaft a prelucrat 14 tipuri diferite de petrol şi mai multe amestecuri pentru a descoperi care funcţionează cel mai bine. Rafinăria cumpără ţiţei din toate regiunile relevante din lume, din alte ţări precum: Azerbaidjan, Norvegia, Arabia Saudită, Guyana, SUA.
În 2024, fiecare al cincilea litru de ţiţei prelucrat nu era de origine rusă, potrivit datelor companiei.
Pentru a fi mai flexibilă în prelucrarea diferitelor tipuri de ţiţei, Slovnaft trebuie să investească şi să îşi schimbe tehnologiile. Acest proces treptat este împărţit în mai multe proiecte parţiale, menţionează compania.
Slovnaft procesează între 5,5 şi 6 milioane tone de ţiţei brut anual. Acum 75-80% din ţiţei provine din Rusia.
”Obiectivul nostru este să diversificăm capacitatea rafinăriei astfel încât să devenim independenţi de ţiţeiul crud rusesc. Pentru a putea procesa şi alte tipuri de ţiţei, Slovnaft trebuie să facă schimbări în tehnologie. Vrem să facem investiţii în echipamente pentru a putea procesa orice tip de ţiţei”, a mai spus reprezentantul Slovnaft.
Grupul MOL operează prin Slovnaft în Slovacia o reţea de 238 de staţii de servicii, din care 235 au şi conceptul de restaurante sau cafenele Fresh Corner. Reţeaua este similară cu cea operată de MOL România, cu 237 de staţii de servicii la nivel naţional, două depozite de carburanţi în Giurgiu şi Tileagd şi un terminal GPL în Tileagd. MOL România este prezentă pe piaţa locală de 30 de ani şi are un portofoliu extins de produse şi servicii în domeniul comerţului de carburanţi, lubrifianţi, produse petrochimice şi bitum.
Slovnaft, a.s. este o companie petrochimică şi de rafinare şi una dintre principalele companii energetice din Slovacia, cu sediul în capitala Bratislava.
Compania operează una dintre cele mai complexe rafinării din Europa, procesând între 5,5 şi 6 milioane de tone de ţiţei anual. Compania produce o gamă largă de carburanţi, uleiuri combustibile şi produse petrochimice, inclusiv polimeri utilizaţi în diverse industrii.
Este un lider pe piaţa internă în ceea ce priveşte producţia şi vânzarea de combustibili şi unul dintre cei mai mari exportatori slovaci.
Slovnaft operează cea mai mare reţea de staţii de servicii din Slovacia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].