Doi frați, de 4 și 6 ani, s-au înecat după ce au căzut într-o groapă plină cu apă, în orașul Huedin din județul Cluj. În ciuda intervenției prompte a reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență, nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea copiilor. Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs incidentul.
Mai multe persoane au sunat la 112 și au anunțat că doi copii au căzut în groapa aflată pe marginea șoselei.
Salvatorii au intervenit cu un echipaj de descarcerare, mai multe ambulanțe și un elicopter SMURD.
Echipele de intervenție i-au scos pe cei doi frați din apă și au început manevre de resuscitare, care, din păcate, nu au avut niciun rezultat.
Groapa în care au căzut copiii se află în zona unui șantier amenajat pentru lucrări la un sector de cale ferată.
Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs incidentul.
Editor : C.A.