Preşedintele interimar al USR, Dominic Fritz, a dat asigurări, luni, că USR va avea un candidat la Primăria Capitalei, dacă Nicuşor Dan câştigă prezidenţialele, în 18 mai.
„Pot să vă asigur că USR are mulţi oameni pregătiţi şi pot să vă asigur că USR va avea, bineînţeles, un candidat la Primăria Capitalei. Suntem un partid care a câştigat această primărie, candidatul susţinut de noi a câştigat această primărie de două ori”, a spus preşedintele interimar al USR, Dominic Fritz, într-o conferinţă de presă, întrebat dacă formaţiunea va pune candidat la primăria Capitalei, în cazul câştigării de către Nicuşor Dan a preşedinţiei României, potrivit News.ro.
„Vom face totul posibil ca atunci candidatul USR să câştige Primăria Capitalei”, a mai spus el.
Întrebat dacă ar fi o variantă de candidat Ionuț Moşteanu, liderul deputaților USR, Dominic Fritz a spus că sunt mai multe nume pe masă.
„Eu nu cred că speculaţiile despre acest nume ne ajută în următoarele două săptămâni. Acum focusul este să ajungem în această situaţie fericită, să avem un candidat la Primăria Capitalei. Şi asta înseamnă Nicuşor Dan trebuie să fie viitorul preşedinte al României”, a subliniat preşedintele interimar al USR.
Citește și: VIDEO Dominic Fritz preia conducerea USR după demisia Elenei Lasconi: „România se află în cel mai periculos moment de la Revoluție”
Editor : C.S.