Președintele american Donald Trump a declarat vineri că „ar putea” să îl sune pe omologul său rus Vladimir Putin pentru a discuta despre încetarea războiului din Ucraina, informează CNN.
El a declarat reporterilor la bordul Air Force One în timp ce pleca din Abu Dhabi: „Trebuie să ne întâlnim. El și cu mine ne vom întâlni”.
Trump a continuat: „Cred că o vom rezolva, sau poate nu, dar cel puțin vom ști. Și dacă nu o vom rezolva, va fi foarte interesant”.
Liderul de la Casa Albă a declarat mai devreme vineri că intenționează să se întâlnească cu Putin „de îndată ce o putem stabili”, în timp ce discuțiil trilaterale cu reprezentanții Ucrainei, Rusiei și Turciei au avut loc după-amiază la Istanbul.
SUA și Rusia au purtat scurte discuții la nivel de grup de lucru înainte de negocierile directe dintre Rusia și Ucraina. Directorul Departamentului de Stat pentru Planificarea Politicilor, Michael Anton, s-a întâlnit cu consilierul Kremlinului, Vladimir Medinski, timp de doar 15 minute, potrivit jurnaliștilor americani
În ceea ce privește negocierile directe dintre Moscova și Kiev, acestea au durat mai puțin de două ore, însă în urma lor cele două părți au convenit să facă un schimb a câte 1.000 de prizonieri de război fiecare. Surse ucrainene au declarat pentru Reuters că cerințele Rusiei sunt „rupte de realitate”.
Ce spune Kremlinul despre anunțul lui Donald Trump
Comunicarea dintre președintele rus Vladimir Putin și președintele american Donald Trump este „extrem de importantă” pentru un acord privind încetarea războiului din Ucraina, a declarat Kremlinul vineri, potrivit Politico.
Comentariile au venit după ce Trump a anunțat că este gata să se întâlnească cu Putin „de îndată ce putem stabili un acord” pentru a ajunge la un armistițiu în conflict. „Cred că este timpul să o facem pur și simplu… Vom reuși”, a spus el.
„Contactele dintre președintele Putin și Trump sunt extrem de importante în contextul soluționării conflictului ucrainean”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul unei conferințe de presă zilnice de vineri. „Desigur, suntem de acord cu această teză. Această valoare nu poate fi supraestimată”, a adăugat el.
Peskov nu a oferit nicio informație despre un posibil calendar al unei întâlniri Putin-Trump.
Editor : Ș.R.