Cântăreţul, compozitorul şi pianistul american Billy Joel a anunţat, vineri, că îşi anulează toate concertele programate după ce a fost diagnosticat recent cu hidrocefalie cu presiune normală, o afecţiune a creierului, relatează Reuters.
Cântăreţul în vârstă de 76 de ani urmează terapie fizică şi a fost sfătuit să nu susţină concerte pe durata recuperării, potrivit unei declaraţii pe reţelele de socializare.
„Îmi pare sincer rău să dezamăgesc publicul nostru şi vă mulţumesc pentru înţelegere”, a spus Joel.
Starea lui Joel a fost exacerbată de concertele recente, ceea ce a dus la probleme de auz, vedere şi echilibru, potrivit declaraţiei.
Afecţiunea, care este mai frecventă la persoanele de peste 65 de ani, apare atunci când lichidul se acumulează în interiorul craniului şi apasă asupra creierului, potrivit Cleveland Clinic. Simptomele sale seamănă cu cele ale demenţei şi pot fi uneori reversibile.
Turneul, care avea programate concerte în Statele Unite, Canada şi Anglia, trebuia să înceapă în februarie, dar a fost reprogramat pentru luna iulie din cauza unei afecţiuni medicale nedeclarate.
Joel, cunoscut pentru hituri precum „Piano Man” şi „Uptown Girl”, şi-a încheiat anul trecut prezenţa lunară record la Madison Square Garden, care începuse în 2014.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].