O bacterie care măsoară doar o miime dintr-un milimetru a devastat omenirea de trei ori de-a lungul istoriei, fiecare pandemie provocând zeci de milioane de victime. O echipă internațională de cercetători a descoperit un „truc genetic” surprinzător prin care microbul care provoacă ciuma – yersinia pestis – a supraviețuit sute de ani: și-a redus gradul de virulență pentru ca, în mod paradoxal, să poată ucide și mai mulți oameni, însă pe o perioadă mai lungă de timp, relatează El Pais.
Prima dată, ciuma bubonică a fost răspândită de șobolani în inima Imperiului Roman în anul 541, ceea ce a dus la mii de oameni morți în fiecare zi, lăsând în urmă munți de cadavre care zăceau pe străzi. Aceasta a fost Ciuma lui Iustinian, care a provocat în total aproape 50 de milioane de victime.
Microbul a reapărut în mod violent în 1346, când a ucis o treime din populația Europei. A doua pandemie a fost numită „Moartea neagră”. A treia oară, ciuma bubonică s-a răspândit în provincia chineză Yunnan, unde a ucis în jur de 12 milioane de oameni, în anul 1855.
Bacteria yersinia pestis a fost cauza celor trei mari pandemii de ciumă bubonică, care se numără printre cele mai letale pandemii ce au afectat vreodată omenirea, alături de gripa spaniolă din 1918, răspândirea variolei în America, SIDA și Covid-19.
„Există o teorie generală că ar putea fi mai avantajos pentru un patogen să nu omoare așa de multe persoane infectate, astfel încât să se poată răspândi mai mult, dar asta nu avea sens în cazul ciumei, pentru că ciuma are nevoie să ucidă organismul gazdă”, a explicat Mas Fiol, cercetător spaniol care lucrează la Institutul Pasteur de la Paris.
Ciuma bubonică are nevoie ca „patogenul să fie în sânge, provocând septicemie, astfel încât atunci când puricele mușcă, găsește bacteria și o poate transmite unei alte victime”.
O descoperire surprinzătoare în ADN-ul microbian obținut de la victimele ciumei
După o analiză a ADN-ului microbian recuperat de la sute de cadavre ale victimelor celor trei ciume, cercetătorii au făcut o descoperire surprinzătoare.
Numărul de copii ale genei responsabile pentru virulența microbului a scăzut de-a lungul timpului, în loc să crească. Gena conține instrucțiunile necesare pentru producerea unei proteine care îi permite bacteriei să ajungă în ganglionii limfatici și să se înmulțească înainte de a intra în sânge.
Cu cât microbul are mai puține astfel de gene, cu atât este mai puțin letal. Doar că acesta este un patogen care se bazează pe capacitatea sa letală ca să supraviețuiască.
Cercetătorii au ajuns la concluzia că selecția naturală a favorizat tulpinile mai puțin letale ca să nu omoare așa de mulți șobolani – organismul de bază pentru transmiterea ciumei, alături de paraziții acestor șobolani, puricii infectați cu yersinia pestis.
Astfel, bacteria a rezistat de-a lungul timpului răspândindu-se prin grupuri fragmentate și ajungând să ucidă încă și mai multe persoane. Rezultatele studiului au fost publicate săptămâna trecută în revista Science.
A treia pandemie de ciumă a continuat până în zilele noastre
A treia pandemie de ciumă bubonică – cea care a început în 1855 în China – „continuă și astăzi” în regiuni endemice precum Uganda, Republica Democrată Congo, Mongolia și SUA.
Înainte de apariția antibioticelor, 60% dintre persoanele infectate cu ciuma bubonică în America mureau, potrivit Institutelor Naționale de Sănătate din SUA. Acum, rata mortalității este de 11%, cu ajutorul unor medicamente precum ciproflaxină și doxiciclină.
„Aproape toate persoanele cu ciumă septicemică sau pulmonară mor dacă nu sunt tratate imediat”, a avertizat institutul american.
„Nu am mai văzut această caracteristică până acum în cazul ciumei. A evoluat ca să poată rezista mai mult timp. A fost o adaptare făcută din disperare”, a concluzionat Mas Fiol.
Gonzalez Zorn, consilier al Organizației Mondiale a Sănătății pe tema rezistenței antimicrobiene, a explicat că este important de înțeles și contextul ecologic. „Atunci când ciuma a omorât milioane de șobolani, presiunea selecției [naturale] s-a modificat. O tulpină foarte virulentă nu mai era eficientă: era preferabilă o tulpină mai blândă care îi dădea vectorului sau gazdei mai mult timp să ajungă la noi focare.”
„Într-o lume în care bacteriile rezistente se răspândesc prin intermediul avioanelor, prin apa menajeră și în produse din carne, înțelegerea unei simple variații în numărul de copii ale unei gene care își poate schimba comportamentul patogenic este esențială. Poate fi diferența dintre o infecție controlabilă și o nouă pandemie”, a mai spus Zorn.
Editor : Raul Nețoiu