Sony a dezvăluit marţi distribuţia pentru filmul biografic despre The Beatles. Acest proiect ambiţios în patru părţi – câte una pentru fiecare membru al trupei – va fi lansat în cinematografe peste trei ani.
Paul Mescal, noua atracţie a Hollywood-ului, care apare în „Gladiator II”, a fost distribuit în rolul lui Paul McCartney. Joseph Quinn, care a apărut şi în superproducţia lui Ridley Scott şi în serialul „Stranger Things”, îl va interpreta pe George Harrison. Barry Keoghan, starul din „Saltburn”, a fost distribuit în rolul bateristului Ringo Starr iar Harris Dickinson, care a jucat în „Unfiltered” şi „Babygirl” cu Nicole Kidman, îl va interpreta pe John Lennon.
Cei patru actori au oficializat vestea marţi, când au urcat pe scenă la CinemaCon din Las Vegas, evenimentul în cadrul căruia studiourile de la Hollywood îşi prezintă viitoarele proiecte. O primă fotografie oficială a fost dezvăluită cu această ocazie.
Compus din patru filme separate despre fiecare membru al trupei The Beatles, proiectul se va numi „The Beatles – A Four-Film Cinematic Event”. Toate cele patru filme vor fi lansate în aceeaşi lună, aprilie 2028.
Sony a anunţat că proiectul va fi „prima experienţă cinematografică binging”. „Binging” presupune vizionarea succesivă a mai multor episoade din acelaşi serial. Distribuitorul nu a precizat dacă cele patru filme vor fi lansate în aceeaşi zi.
„Avem nevoie de evenimente cinematografice care să încurajeze oamenii să iasă din casă”, a insistat regizorul proiectului, Sam Mendes, printre ale cărui credite se numără „American Beauty”, „Skyfall” şi „1917”.
Potrivit cineastului, aceste patru biografii vor oferi punctul de vedere al fiecărui membru al legendarei trupe rock britanice şi vor fi interconectate. Cu acordul familiei membrilor Beatles, se aşteaptă ca proiectul să dureze un an pentru a fi finalizat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].