Procesul de renumărare a voturilor de la primul tur al alegerilor prezidenţiale a început în judeţul Maramureş, iar în alte judeţe se fac pregătiri, anunță News.ro. Biroul Electoral Central (BEC), a decis joi seara, după o ședință care a durat două ore și jumătate, renumărarea voturilor de la turul întâi al alegerilor prezidențiale, dând curs astfel cererii Curții Constituționale (CCR). 

BEC a stabilit cum se face renumărarea voturilor, sacii urmând a fi predaţi pe bază de proces verbal. Până la 1 decembrie, ora 22:00, procesele verbale scanate trebuie să fie trimise BEC, iar originalele trebuie să ajungă până în 3 decembrie.

Prefectura Maramureş anunţă, joi seară, că a început procesul de renumarare a voturilor, conform CCR şi deciziei BEC.

În judeţul Timiş, membrii Biroului Electoral Judeţean şi personalul tehnic au fost convocaţi pentru ora 23.30.

În judeţul Constanţa, Prefectura a anunţat că buletinele de vot vor fi duse vineri dimineaţă de la arhiva Tribunalului Constanţa, sub paza cadrelor Ministerului Afacerilor Interne, la Palatul Admistrativ.

CCR a cerut verificarea şi renunumprarea voturilor şi a buletinelor nule de la primul tur al alegerilor prezidenţiale, iar BEC a stabilit procedura de punere în practică a acestei decizii.

Procesele verbale cu noile număratori trebuie să fie scanate şi să ajungă la BEC în 1 decembrie, ora 22.00, iar procesele verbale în original în 3 decembrie, ora 16.00.

La Brașov, renumărarea s-a amânat pentru vineri dimineață

Într-o postare în pagina sa de Facebook, fostul primar al Brașovului, Allen Coliban, de la USR, scrie că la Brașov renumărarea a fost amânată pentru vineri dimineață. El publică și o imagine cu saci cu buletine de vot aliniați în așteptarea renumărării voturilor.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Voturile sunt închise într-o cameră sigilată și păzite. Problema e că, deși BEC a dat de la ora 19:00 o circulară că nu se numără înaintea deciziei oficiale, în județe din sudul țării s-au apucat de numărătoare. Zic asta pentru a înțelege, în contextul nostru cultural, câte greșeli și cât haos generează acest proces de renumărare. Care, repet, nu a fost contestat de reprezentanții partidelor”, scrie Coliban în pagina sa de Facebook.

„Nu știu cum vor număra 9 oameni totalul de 272.000 de voturi, până duminică. Legea spune că un singur om ar trebui să desfacă buletinele, să citească cu voce tare și să distribuie voturile în teancuri. Se va întâmpla asta? NU.

La nivel național, 500 de oameni trebuie să facă treaba a 180.000 (câți au fost duminică). Dacă nu se descurcă, angajații Prefecturii (reprezentanța guvernului Ciolacu în teritoriu) vor oferi ajutor”, adaugă acesta.

Editor : Marina Constantinoiu

Share.
Exit mobile version